Comisia Europeana a propus marti statelor membre ale Uniunii Europene deschiderea negocierilor de aderare a Albaniei si Macedoniei la blocul comunitar, a anuntat sefa diplomatiei europene, Federica Mogherini.

Comisia Europeana propune Consiliului (reprezentând statele membre) sa decida deschiderea negocierilor de aderare cu Albania si cu Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei”, a declarat Federica Mogherini într-o conferinta de presa la Strasbourg, scrie Agerpres.
“Decizia se întemeiaza pe o evaluare a progreselor realizate de aceste doua tari pe baza recomandarilor facute în 2016 si a unei analize a masurilor puse în aplicare de Tirana si de Skopje” si constituie “un mesaj de încurajare a acestor tari sa continue reformele”, a explicat sefa diplomatiei UE.
“Revine celor 28 de state membre ale UE sa evalueze progresele realizate si sa ia o decizie”, a concluzionat ea.
Cu toate acestea, comisarul european pentru politica de vecinatate si negocierile de extindere, Johannes Hahn, a recunoscut ca “exista înca reticente în statele membre de a accepta noi membri”. “În tara mea, Austria, majoritatea populatiei este împotriva”, a aratat el, insistând ca “trebuie sa explicam avantajele extinderii si integrarii tarilor din Balcanii Occidentali”.
UE a lansat deja negocieri de aderare cu Serbia, la începutul lui 2014, si cu Muntenegru în 2012.
Presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a estimat în noiembrie 2017 ca aceste doua state vor deveni membre ale UE “înainte de 2025”.
Probleme serioase continua însa sa blocheze normalizarea relatiilor între Serbia si Kosovo, fosta sa provincie a carei proclamare unilaterala a independentei nu a fost recunoscuta de cinci membri ai UE: Republica Cipru, Grecia, România, Slovacia si Spania.
În conferinta de presa de la Strasbourg, Federica Mogherini a mai explicat ca, în ce priveste alte doua republici ex-iugoslave vizate de perspectiva de aderare la UE, Bosnia-Hertegovina si Kosovo, 'sunt necesare în continuare progrese'.
Un summit UE-Balcanii Occidentali este programat sa aiba loc la 17 mai în capitala bulgara Sofia.
Pentru a ajuta tarile din regiune, Comisia Europeana a elaborat o strategie politico-economica, ce include finantari precise, în sase domenii: securitate si migratie, reconciliere, stat de drept, transporturi si energie, informatizare si relatii de buna vecinatate.