Inca o explozie a zguduit un oras din Rusia. De data aceasta este vorba despre localitatea Rostov pe Don, iar deflagratia s-a produs in apropiere de o scoala. Pentru ca s-a intamplat inainte de inceperea orelor, in institutie se afla doar paznicul, care a fost transportat la spital din cauza ranilor.


Presa rusa a publicat imagini, care ar fi fost surprinse de camerele de supraveghere din apropierea scolii, unde a avut loc explozia. Era 7 dimineata, cand in curte a aparut un individ, a lasat un obiect pe trotuar si a plecat. Peste cateva clipe, pe acolo a trecut paznicul institutiei, iar in momentul in care barbatul a atins obiectul suspect, s-a produs explozia, care potrivit unor surse, i-a smuls cateva degete de la o mana. Trecatorii au auzit strigate si au chemat politia. Zona a fost incercuita.

Potrivit oamenilor legii, explozibilul a fost ascuns intr-o lanterna. Politia a initiat o ancheta. Nu se stie deocamdata cine ar fi lasat bomba. Tot astazi dimineata, un alt explozibil a fost depistat la Sankt Petersburg, intr-un bloc de locuit. 

"La ora 5 dimineata a depistat un dispozitiv explozibil improvizat. Au fost evacuati localnicii si dusi într-o gradinita.” 

Presa rusa scrie ca mai multe persoane care ar fi confectionat explozibilul au fost retinute. Intre timp, autoritatile ruse au oferit detalii noi despre atentatul de la metrou, in urma caruia au murit 14 oameni. Comisia de Investigatii a anuntat ca testele ADN efectuate au confirmat identitatea barbatului suspectat ca a detonat bomba intr-un vagon. Este vorba despre un tanar de 22 de ani, de origine kargaza, care ar avea legaturi cu insurgentii din Siria. Aseara, localnicii din Sankt Petersburg au aprins zeci de lumanari si le-au asezat in forma cifrei 14:40, ora cand s-a produs explozia din metrou. Si la Moscova, oamenii au depus flori si au participa la mai multe actiuni de comemorare, numite “Sankt Petersburg, suntem cu tine.“