Un jurnalist a fost ucis joi in Mexic, al cincilea de la inceputul anului, a anuntat parchetul din statul Oaxaca (sud), adaugand ca cei doi presupusi asasini au fost arestati.
Heber Lopez Vazquez, reporter al site-ului de stiri Noticias Web, a fost asasinat in statul Oaxaca in timp ce se afla in masina, a precizat procurorul statului, Arturo Calvo, informeaza AFP, citata de Agerpres.
„Am facut deja doua arestari, avem de asemenea armele cu care ei au comis crimele”, a declarat procurorul.
„Chiar daca i-am prins pe cei doi executanti, nu excludem nicio pista care poate sa ne duca la comanditari”, a adaugat Calvo.
Este al cincilea jurnalist asasinat in Mexic de la inceputul anului, conform unei numaratori a AFP bazate pe date ale organizatiei Reporteri fara Frontiere (RSF).
Mexicul este considerat una dintre cele mai periculoase tari din lume pentru jurnalisti, expusi la represaliile cartelurilor drogurilor, care actioneaza in mai multe din cele 32 de state din tara.


