Incendiile de vegetație nu lasă Europa să respire. Două focare izbucnite din senin pe insula grecească Salamina au luat două vieți. Flăcările au făcut scrum case și mașini. Un scenariu similar se petrece în estul Belgiei, unde un incendiu a distrus mii de hectare, într-un parc natural. Acolo intervin sute de pompieri belgieni, ajutați de civili, dar și de fermieri germani veniți de peste graniță să dea o mână de ajutor.

Duminică după-amiază, două focare au izbucnit brusc și aproape simultan în sudul și în estul insulei Salamina. Flăcările iscate în păduri de pini au luat amploare din cauza vântului puternic. La fața locului au fost mobilizați sute de pompieri, susținuți de 10 avioane-cisternă și 8 elicoptere. Ajutați și de voluntari, pompierii au făcut mari eforturi să împiedice extinderea și unirea celor două incendii.

Garda de Coastă a intervenit prompt pentru evacuarea pe mare a 600 de oameni, localnici și turiști. S-au folosit inclusiv ambarcațiuni private puse la dispoziție de voluntari atenieni.

Din păcate, ulterior, pompierii au găsit două persoane decedate aproape de plaja din Peristeria, în sudul insulei Salamina. Potrivit presei elene, este vorba de un cuplu de vârstnici. Cu 37 de mii de locuitori stabili, insula Salamina, situată la vest de capitala Greciei, este o destinație populară pentru atenieni la sfârșit de săptămână.

Între timp, în Belgia, pompierii încă luptă cu un incendiu uriaș de vegetație izbucnit în estul țării, în apropierea graniței cu Germania. Focul, generat și potențat de seceta prelungită, a afectat aproximativ 30 de kilometri pătrați dintr-o rezervație naturală.

Gegorry MELOTTE, POMPIER: „Focul nu este sub control. Fiecare are propriul sector. Așa că ne descurcăm. Eu mă ocup de operațiuni, deci gestionăm sectorul nostru cât de bine putem, dar nu am primit informații despre situația din celelalte sectoare.”

Jean Julien SERVAIS, LOCALNIC: „Am trecut prin incendii și acum 15 ani, eram foarte tânăr. Dar de data aceasta este cu adevărat înfricoșător, pentru că este foarte mult fum. Am o fiică de cinci ani și mi-e teamă pentru ea. Mi-e teamă să nu vadă cum totul din jurul ei este distrus. Sper cu adevărat să putem ține incendiul sub control.”

Focurile active în Europa și peste Ocean nu fac decât să agraveze bilanțul unei veri marcate de incendii violente, care mistuie păduri, alungă milioane de oameni din casele lor, copleșesc serviciile de intervenție și poluează cu fum. 

Potrivit unei estimări provizorii realizate de cotidianul britanic The Independent, focurile au pârjolit în acest an sute de mii de hectare în 80 de țări, o suprafață mai mare decât Franța, Spania și Germania la un loc. Nicio regiune nu a fost cruțată, din Canada până în Marea Britanie, Olanda, Germania ori stațiunile de lux de pe coasta atlantică a Franței, pe fondul temperaturilor record și al secetei extinse. Pe lângă dezastrul de mediu, costurile umane și economice sunt copleșitoare. Rapoarte preliminare sugerează că incendiile au costat numai Europa între 15 și 20 de miliarde de euro.