Un barbat a murit, iar patru pompieri au suferit leziuni minore intr-un incendiu izbucnit sambata dupa-amiaza la Trump Tower din New York din motive inca necunoscute, au informat surse oficiale citate de agentia EFE.
Seful pompierilor din oras, Daniel Nigro, le declarase anterior jurnalistilor ca unicul ocupant al apartamentului afectat de incendiu a fost ranit grav.
Victima, un barbat de 67 de ani, a murit la putin timp dupa aceea într-un spital din oras în timp ce primea îngrijiri, potrivit surselor din corpul pompierilor, care nu au precizat identitatea persoanei.
Totodata, Nigro a adaugat ca doi pompieri au suferit arsuri iar alti doi au leziuni nespecificate, însa a precizat ca, în niciunul din cazuri, ranile nu le pun viata în pericol.
Aceeasi sursa a indicat ca alarma a fost data în jurul orei locale 17,35 (21,35 GMT) pentru un incendiu izbucnit într-un “apartament destul de mare” de la etajul 50 al edificiului.
La eforturile de punere sub control a focului au participat circa 200 de pompieri, a spus seful pompierilor din New York, care a relevat ca nu s-a stabilit cauza incendiului.
Potrivit lui Nigro, niciunul dintre membrii familiei Trump nu se afla în cladire. Etajele unde Trump are resedinta privata si birourile nu au suferit daune, dar, conform sefului pompierilor, o cantitate “considerabila” de fum s-a înregistrat în anumite parti ale cladirii.
Presedintele SUA, Donald Trump, a scris pe Twitter ca focul a fost controlat si ca locul afectat a fost “foarte restrâns”, iar pompierii, carora le-a multumit, au facut “o treaba grozava”.
Edificiul nu a trebuit sa fie evacuat.
Trump Tower este situat pe Fifth Avenue din New York, în apropiere de Central Park.
Sursa: Agerpres


