Operațiunea fără precedent de evacuare a pasagerilor de pe nava de croazieră lovită de focarul de hantavirus a început încă de dimineață în largul insulei Tenerife și continuă și la această oră. Autoritățile spaniole avertizează că intervenția s-ar putea întinde până mâine din cauza procedurilor stricte de securitate sanitară și a transferului lent al turiștilor în grupuri mici. Toți cei aflați la bord sunt considerați contacte cu risc ridicat și vor intra în monitorizare medicală sau carantină la revenirea în țările de origine.
Nava de croazieră MV Hondius a ajuns în această dimineaţă devreme în largul insulelor spaniole Canare. Vasul a aruncat ancora la o distanţă sigură de docuri, de aproximativ o milă nautică, adică aproape doi kilometri. Pasagerii sunt evacuaţi pe grupuri naţionale şi transportaţi la ţărm cu ambarcaţiuni speciale.
Operaţiunea va dura cel mai probabil până mâine, din cauza procedurilor stricte de securitate sanitară. Directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, alături de oficiali spanioli, coordonează şi monitorizează intervenţia dintr-un post de comandă pregătit în prealabil.
Tedros GHEBREYESUS, DIRECTORUL ORGANIZAȚIEI MONDIALE A SĂNĂTĂȚII: „Această boală nu este COVID, am spus-o deja de mai multe ori. Și ne măsurăm bine cuvintele.”
Ca măsură de precauţie, toţi cei 147 de pasageri sunt consideraţi contacte cu risc ridicat. Până aseară, niciunul nu prezenta simptome, însă astăzi sunt din nou evaluaţi şi testaţi la bord, înainte de debarcarea desfăşurată eşalonat şi ordonat, fără bagaje. Toţi pasagerii poartă măşti cu grad ridicat de protecţie.
Monica GARCIA, MINISTRUL SPANIOL AL SĂNĂTĂȚII: „Persoanele care debarcă vor avea doar o geantă mică, sigilată, care să conțină strictul necesar: documente de identitate, telefonul mobil, încărcătorul, articole de bază și bunurile personale.”
După debarcare, pasagerii sunt transportaţi direct la aeroport cu vehicule sigilate şi păzite, printr-un coridor complet izolat. Odată repatriaţi, aceştia trebuie să rămână în izolare timp de şase săptămâni. Pentru astăzi sunt programate zece zboruri de repatriere. Franţa, Germania, Belgia, Irlanda şi Ţările de Jos au trimis fiecare câte o aeronavă, iar Uniunea Europeană a pus la dispoziţie încă două avioane pentru ceilalţi cetăţeni europeni. Alte patru curse sunt pregătite pentru state din afara Uniunii Europene, inclusiv Marea Britanie şi Statele Unite.
Sadiya CHOWDHURY, CORESPONDENT SKY NEWS: „Oficialii din sănătate au urcat pe navă pentru a evalua pasagerii şi pentru a se asigura că sunt apţi pentru debarcare şi continuarea călătoriei.”
Un medic american aflat printre pasagerii navei a povestit că situaţia de la bord s-a agravat rapid, iar călătorii şi echipajul au fost nevoiţi să gestioneze o adevărată criză medicală în mijlocul oceanului. Opt dintre pasagerii vasului MV Hondius s-au îmbolnăvit, trei dintre aceștia au murit. Este vorba despre un cuplu din Olanda şi un cetăţean german. Între timp, în această după amiază o echipă de medici ai armatei britanice au aterizat cu parașuta pe o insulă izolată din Atlantic pentru a trata un cetățean britanic suspectat de hantavirus.
Este pentru prima dată când armata britanică a paraşutat personal medical pentru a oferi asistenţă umanitară.

