Recentele izbucniri rasiste ale lui Viktor Orban ii accentueaza asemanarea cu Nicolae Ceausescu, care si-a impartasit nativismul, ultranationalismul si antisemitismul, aversiunea fata de democratie si inclinatia pentru reabilitarea criminalilor de razboi, dar care a sfarsit in fata plutonului de executie, scrie profesorul Zoltan Tibori-Szabo, intr-o analiza publicata in cel mai mare ziar din Israel, Haaretz.

Profesor Zoltan Tibori-Szabo este seful Institutului de Studii asupra Holocaustului si Genocidului al Facultatii de Stiinte Politice, Administrative si ale Comunicarii a Universitatii Babes–Bolyai din Cluj, Romania, coautor al lucrarii „Enciclopedia geografica a Holocaustului din Ungaria”.

In materialul publicat in influentul ziar israelian face referire la declaratiile rasiste ale premierului Ungariei, facute la Baile Tusnad, declaratii care au starnit reactii de condamnare internationale.

„Curtea pe care Orban o face lui Putin si Moscovei, prin care submineaza Uniunea Europeana si NATO, seamana puternic cu actiunile lui Ceausescu, care a sfidat CAER si Pactul de la Varsovia, pentru a se apropia de China. La fel ca Ceausescu, care s-a prefacut ca sprijina Vietnamul in razboiul sau impotriva SUA, Orban spune ca sustine Ucraina, in timp ce, de fapt, se pozitioneaza de partea Rusiei”, se arata in analiza.

Profesorul continua afirmand ca „Ceausescu, care era un antisemit, a negat ca romanii au participat la Holocaustul din Romania si i-a epurat pe evrei din conducerea Partidului Comunist Roman. Dar el a cultivat legaturile cu Israelul din pragmatism rece, recompensa financiara si pentru ca el credea in cliseele antisemite despre dominatia evreiasca mondiala.

„Orban organizeaza campanii antisemite, falsifica istoria nazista si colaborationista a Ungariei si submineaza sau saboteaza toate institutiile si proiectele educationale legate de Holocaust din tara sa. In acelasi timp, el se preface ca este cel mai mare aparator al evreilor maghiari si campion al statului Israel in diverse contexte internationale. Atat Ceausescu, cat si Orban sunt recunoscuti ca reabilitand intelectuali si politicieni fascisti, unii dintre ei criminali de razboi documentati”, sustine Zoltan Tibori-Szabo.

Profesorul compara de asemenea politicile economice ale lui Orban si Ceusescu, comentand ca dictatorul roman „pare uneori putin mai rational” decat premierul Ungariei. Ceausescu „a cumparat centrale nucleare canadiene la preturi mari pentru tara sa, pe cand Orban plateste in mod deliberat pentru una rusa”.

Si la capitolul educatie, cei doi sunt comparati. „Programele de educatie nationala, atat ale lui Ceausescu, cat si ale lui Orban sunt foarte asemanatoare: nationalismul, sovinismul, xenofobia, cultul stramosilor „puri” au fost/sunt valorile prioritizate si cultivate cu mare fanfara. Ceausescu a taiat accesul poporului la publicatiile occidentale, iar Orban a dat afara din tara o universitate occidentala, inlocuind-o cu una chineza”, noteaza autorul.

„Cel mai probabil, Orban nu va sfarsi ca Ceausescu in fata plutonului de executie. La un moment dat, va trebui sa aleaga intre o inchisoare din Ungaria si o vila frumoasa din Brazilia, Turcia sau Rusia. Mostenirea sa, insa, va fi pentru mult timp o pata pentru Ungaria, care se va extinde si asupra lumii occidentale daca nu ia o pozitie decisiva si rapida impotriva lui. In acest moment, Ungaria lui Orban a devenit un cancer pentru UE si NATO”, mai scrie profesorul Zoltan Tibori-Szab.

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

Sursa: