Ala Nemerenco sustine ca decizia autoritatilor de a relaxa complet restrictiile este una nechibzuita, iar situatia trebuie tratata cu maxima responsabilitate.

Ala NEMERENCO, FOSTUL MINISTRU AL SANATATII: ''Astazi domnul Premier Chicu a anuntat relaxare totala cu incepere de la 30 iunie. Invocand mai multe argumente. Unul din ele tine strict de medicina - ca tara urmeaza strict ce spune OMS, iar OMS ar considera ca asimptomatici nu transmit infectia. Aceasta manevra este din nou aruncarea pisicii moarte in ograda OMS.

Dle Prim Ministru, va informez ca ceea ce distribuiti nu este pozitia oficiala a OMS. Informati-va din surse sigure sau verificati la Biroul de tara al OMS. OMS a declarat raspunsul expertei la care faceti trimitere (care, apropo, a trezit confuzii si critica epidemiologilor din intreaga lume) drept o neintelegere si care nu reprezinta pozitia lor oficiala. Dna experta Maria Van Kerkhove a venit imediat cu clarificari, retragandu-si pozitia initiala.

Las aici actualizarea stirii exact de la acelasi canal TV care a fost utilizat in postarea PM.

Nu destul ca foarte multi nu se conformeaza regulilor de a pastra distanta, a evita aglomerarile, a purta masca cand e strict necesar, acum mai vine si Premierul sa declare ca asimptomaticii nu transmit infectia. Eu deja chiar incep sa fiu convinsa ca ceva nu e in regula cu statul nostru. Sa ajunga sa bulverseze oamenii si sa-i zapaceasca intr-un asa hal.''

Astazi, Ion Chicu a anuntat ca autoritatile nu mai pot inchide activitatile economice. Astfel, pana la 30 iunie vor fi reluate toate activitatile economice. Totodata, premierul i-a rugat pe cetateni sa respecte regulile sanitar-epidemiologice.