Israelul lansează atacuri tot mai intense în Liban. Aseară a fost unul dintre cele mai sângeroase bombardamente din ultimii aproape 20 de ani. Oficialii libanezi vorbesc despre 588 de morți, printre care 35 de copii. În tot acest timp, oamenii fug din sudul țării, spitalele se prăbușesc, iar școlile sunt închise și transformate în tabere de refugiați.          

A fost încă o noapte de foc în sudul Libanului. Armata israeliană anunță că a lovit până acum peste 1.300 de ținte ale grupării Hezbollah și își continuă ofensiva. Oficialii de la Tel Aviv spun că se pregătesc să atace ţintele teroriştilor din zona văii Libanului, Bekaa. Ei spun că Hezbollah ascunde acolo arme strategice în locuinţele civililor şi foloseşte populaţia drept scut uman, ştiind la ce risc sunt expuşi aceștia.

Hezbollah răspunde atacurilor cu rachete lansate dinspre Liban catre baze militare din nordul Israelului, unde cel puțin două persoane au fost rănite.

Loviturile vin după ce ieri a fost cea mai sângeroasă zi a conflictului dintre Israel și Hezbollah, de la războiul din 2006 încoace. Până luni seară, Ministerul Sănătăţii libanez a raportat că 492 de persoane au fost ucise şi peste 1 600 au fost rănite în bombardamente. Acesta a precizat că cel puţin 35 de copii s-au numărat printre cei ucişi. Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că scopul țării în operațiunile sale militare din Liban este de a scoate „Hezbollah din războiul cu Hamas”.

Benjamin NETANYAHU, PREMIERUL ISRAELIAN: „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi. Este cu Hezbollah. Vă rog, ieşiţi din calea pericolului acum. Odată ce operaţiunea noastră se va încheia, vă puteţi întoarce în siguranţă la casele voastre.”

Oficialii de la Beirut au denunțat ceea ce au numit un "război psihologic", după ce 80 de mii de libanezi au primit mesaje pe telefoanele mobile prin care li se cerea să-și părăseacă locuințele. Autostrada principală care leagă sudul Libanului de capitală a fost blocată de mașini, fiind cel mai mare exod din ultimii 18 ani. Pentagonul a anunțat că trimite trupe suplimentare în Orientul Mijlociu „din prudență”, iar Irakul a cerut statelor arabe o reuniune de urgență.