Faimoși pentru brânzeturile lor, italienii au o bancă unică în lume, care acceptă parmezan drept garanție pentru împrumuturi. În seifuri se găsesc, în prezent, aproximativ 500 de mii de roți de brânză, a căror valoare totală este estimată la 400 de milioane de dolari. 

Situată în inima regiunii Emilia-Romagna, instituția bancară funcționează din 1953 după un sistem unic în lume.

Antonia MORTENSEN, CORESPONDENT CNN: Oamenii folosesc această brânză pentru a obține împrumuturi bancare, mai exact o folosesc drept garanție. Noi ne aflăm acum într-un seif de brânzeturi. Este practic un seif de înaltă securitate, cu climat controlat, care protejează brânza, vorbim de parmezan pentru că ne aflăm în Emilia-Romagna, singurul loc din lume în care este permisă producerea de Parmigiano Reggiano.” 

Procedura este surprinzător de simplă. Producătorii locali de parmezan care au nevoie de bani pentru a-și finanța afacerile pot aduce roțile de brânză la bancă, unde sunt folosite drept garanție pentru împrumuturi.

Giancarlo RAVANETTI, DIRECTOR GENERAL AL BĂNCII DE PARMEZAN: „În Italia, sunt produse anual 4 milioane de roți de Parmigiano Reggiano, în fiecare an. Acestea sunt ținute la maturat de la 12 luni până la 40 de ani. Iar aici, din punct de vedere logistic, putem primi 2,3 milioane de roți de parmezan.” 

Împrumutul acordat producătorilor este proporțional cu valoarea parmezanului pe care îl oferă drept garanție. Suma este calculată în funcție de prețul acestei brânze la momentul solicitării împrumutului. După rambursare, roțile de Parmigiano Reggiano sunt returnate proprietarului. În caz de neplată, banca are dreptul de a vinde parmezanul pentru a-și recupera pierderile. Totuși, antreprenorii italieni se plâng de vremuri tot mai grele în această industrie. Mai bine de jumătate din parmezanul exportat se duce către Statele Unite, o piață cu provocări din ce în ce mai mari. 

Paolo GANZERLI, DIRECTOR DE VÂNZĂRI AL UNUI PRODUCĂTOR DE PARMEZAN: „Dacă vorbim de piața americană, acum trebuie să ne descurcăm cu aceste taxe vamale foarte mari. Acum sunt de 10%, dar anul trecut au fost chiar și de 15%. Apoi, costul transportului a crescut considerabil, în special acum, din cauza războiului din Iran, a devenit extrem de greu de suportat.”

În aceste condiții, sunt tot mai mulți producători care apelează la banca de parmezan.