Imagini apocaliptice in vestul Japoniei, unde mai multe localitati au fost maturate de un taifun. 26 de oameni au murit, in timp ce alti 50 sunt dati disparuti.


In urma taifunului Talas, care a ajuns in Japonia sambata, mai multe rauri au iesit din matca si au avut loc alunecari masive de teren. Rafalele de vant au atins aproximativ 110 kilometri pe ora. Televiziunile locale au prezentat imagini cu alunecari de teren care inghiteau case, precum si torente de noroi inundand strazi si luand masini. Potrivit ultimului bilant, 26 de persoane au murit din cauza taifunului, iar circa 50 sunt in continuare date disparute. Noul premier al Japoniei, investit in functie acum doua zile, a creat o structura care va coordona actiunile de salvare. 

Autoritatile nipone au emis avertizari pentru aproape o jumatate de milion de oameni care locuiesc in centrul si vestul Japoniei sa paraseasca zona. Potrivit agentiei nationale de meteorologie, ploile abundente si vantul puternic vor continua. Astfel, riscul de inundatii si alunecari de teren se mentine. Japonia este afectata de taifunuri in fiecare an, dar Talas a fost cel mai distructiv din ultimii 7 ani.