Un jurnalist rus, apropiat al lui Vladimir Putin, sustine intr-un mesaj pe Twitter ca un razboi nuclear ar putea incepe in orice clipa.
”Situaţia curenta este comparabila cu criza rachetelor din Cuba. Un razboi nuclear ar putea izbucni în orice clipa. Şi nu este posibil ca omenirea sa-i supravieţuiasca” a scris pe Twitter jurnalistul Vladimir Soloviov, gazda a unui show politic la televiziunea de stat rusa şi un apropiat al liderului rus.

Într-un amplu interviu oferit jurnalistului Vladimir Soloviov pentru documentarul „Ordinea Mondiala 2018“ şi difuzat luna trecuta în Rusia, Putin declara ca Rusia va recurge la arma nucleara doar ca represalii fata de o masura similara.
”Decizia cu privire la folosirea armelor nucleare nu poate fi luata decât în cazul în care sistemele noastre de alerta detecteaza lansari de rachete catre teritoriul rus, ale caror traiectorii de zbor si ore de impact le stabilim cu precizie. E vorba de un contraatac, când avem dreptul legitim de a riposta“, a declarat Putin.
Întrebat despre condiţiile în care Rusia ar intra într-un razboi nuclear, Putin a spus: „Da, cu siguranţa, ar fi o catastrofa globala, un dezastru pentru întreaga lume, dar, în calitate de cetatean rus, în calitate de sef al statului rus, ma întreb: De ce aş vrea o lume fara Rusia?“


