Rapperul Kanye West a anuntat pe Twitter, cu ocazia Zilei Independentei Statelor Unite, ca va candida la alegerile prezidentiale americane din 2020, relateaza The Guardian.
Kanye West, un sustinator vocal al presedintelui Donald Trump, a hotarat sa ii devina rival in alegerile prezidentiale din 2020: „Trebuie sa infaptuim acum promisiunea Americii prin increderea in Dumnezeu, unificarea viziunii noastre si construirea viitorului. Candidez pentru functia de presedinte al Statelor Unite”.
Postarea, acompaniata de steagul SUA, vine cu doar patru luni inainte de deschiderea sectiilor de vot. Alegerile vor avea loc pe 3 noiembrie si nu este clar daca West si-a inregistrat si candidatura pentru a aparea pe buletinele de vot.
West a primit imediat sustinerea excentricului miliardar Elon Musk, care i-a transmis tot pe Twitter: „Ai intregul meu sprijin!”. West a mai spus, in trecut, ca isi doreste sa candideze la aceasta functie.


