Principalul punct de trecere a frontierei dintre Serbia si Kosovo a fost redeschis joi, marcand o scadere a tensiunilor dupa apelurile occidentale la calm in una dintre cele mai grave crize din ultimii ani din regiune, potrivit AFP, transmite hotnews.ro.
Politia kosovara a confirmat ca un baraj rutier de pe partea sarba a punctului de trecere a frontierei Merdare a fost demontat si ca principalul punct de trecere cu Serbia, care fusese inchis in ziua precedenta, a fost redeschis.
Imagini de la televiziunea de stat sarba RTS au aratat cum se formeaza cozi de masini si camioane pe partea sarba. Potrivit RTS, Serbia a ridicat starea de alerta sporita pe care o impusese trupelor sale in noaptea de luni spre marti.
Sarbii din Kosovo au inceput joi sa demonteze cel mai mare baraj rutier din Rudare, in apropiere de orasul Mitrovica, mutand primul dintre cele douasprezece camioane care fusesera pozitionate peste drum, a constatat un corespondent AFP.
De asemenea, a inceput demontarea altor blocaje rutiere in alte locuri, iar eliberarea durmurilor ar trebui sa fie finalizata pana joi seara, potrivit RTS.
Miercuri seara, dupa un apel la detensionare din partea Washingtonului si a Uniunii Europene, presedintele sarb Aleksandar Vucic a anuntat demontarea barajelor rutiere care erau in vigoare de aproape trei saptamani.
„Baricadele vor fi demontate, dar neincrederea ramane”, a declarat Vucic in timpul unei intalniri cu reprezentanti ai sarbilor din Kosovo, in apropiere de granita cu Kosovo.
Intr-o aparenta masura de reducere a tensiunilor, un tribunal din Pristina a ordonat miercuri eliberarea si arestul la domiciliu a unui fost politist sarb, Dejan Pantic, a carui arestare a provocat furia minoritatii sarbe.
Joi dimineata, situatia in nordul Kosovo era calma, cu patrule ale fortelor internationale de mentinere a pacii, potrivit unui corespondent AFP. In Mitrovica, doua camioane folosite pentru a bloca un pod au ars peste noapte. Cauza incendiului a fost necunoscuta.
La Rudare, o duzina de demonstranti s-au adunat joi la un baraj rutier pentru a-si exprima nemultumirea fata de ideea de a-l indeparta. „Nu are sens, am luptat pentru drepturi care nu au fost obtinute, ne simtim tradati”, a declarat pentru AFP unul dintre ei, in varsta de 25 de ani.
„De ce am venit la baraje daca totul se va sfarsi asa?”, a spus un alt protestatar, in varsta de 38 de ani.
Conflict controlat
Incepand cu 10 decembrie, cateva sute de membri ai minoritatii sarbe au instalat blocaje in nordul Kosovo pentru a protesta impotriva arestarii politistului sarb.
Prim-ministrul sarb Ana Brnabic a declarat saptamana trecuta ca situatia din regiune este „in pragul unui conflict armat”.
Politia kosovara si fortele internationale de mentinere a pacii au suferit mai multe atacuri cu arme de foc.
Kosovo, o fosta provincie sarba, si-a declarat independenta in 2008, la un deceniu dupa un razboi dur intre fortele sarbe si rebelii albanezi. Dar Serbia nu o recunoaste.
Belgradul incurajeaza minoritatea sarba sa respinga orice loialitate fata de Pristina, in conditiile in care autoritatile kosovare doresc sa isi afirme suveranitatea asupra intregului teritoriu.
La inceputul lunii noiembrie, sute de ofiteri de politie sarbi incadrati in politia kosovara, precum si judecatori, procurori si alti oficiali au iesit in masa pentru a protesta impotriva unei decizii de la Pristina, acum suspendata, de a interzice sarbilor care traiesc in Kosovo sa foloseasca placute de inmatriculare emise de Serbia.
Intr-un mesaj postat pe Twitter, seful diplomatiei UE, Josep Borrell, a salutat desfiintarea barierelor rutiere, afirmand ca „diplomatia a prevalat in detensionarea tensiunilor din nordul Kosovo”.
De asemenea, NATO a salutat „eforturile de dezescaladare a tensiunilor in nordul Kosovo”. „Ne asteptam ca toate partile sa isi respecte angajamentele”, a transmis pe Twitter purtatoarea de cuvant a NATO, Oana Lungescu.
La randul sau, prim-ministrul kosovar, Albin Kurti, s-a declarat multumit de ultimele evolutii. „Este si mai bine ca acest lucru se face fara interventia politiei noastre”, a spus el.
Analistul politic sarb Aleksandar Popov a declarat ca tensiunile din Kosovo sunt atat de mari incat „ar fi nevoie doar de un glont ratacit” pentru a schimba situatia.
„Pristina le-a dat sarbilor motive sa protesteze prin arestari, blocajele au fost orchestrate de Belgrad si de fortele internationale pentru a preveni escaladarea”, a declarat el pentru AFP. „De indata ce a parut ca a scapat de sub control, Occidentul a folosit mijloace diplomatice pentru a opri totul”, conchis Popov.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


