Kreminul a recunoscut luni ca realitatea economica a tarii s-a schimbat dramatic in aceasta dimineata, ca urmare a sanctiunilor impuse de Occident. Vladimir Putin a convocat o sedinta de urgenta cu liderii Bancii Centrale a Rusiei pentru aceasta dupa-amiaza.

“Realitatea economica a Rusiei s-a schimbat considerabil”, a recunoscut purtatorul de cuvant al Kremlinului Dmitri Peskov, citat de Reuters.

“Aceste sanctiuni sunt dure, problematice, dar Rusia are potentialul pentru a compensa daunele”, a mai transmis Kremlinul.

"Rusia si-a pregatit insa din timp planurile, inclusiv pentru cele mai dure sanctiuni. Exista planuri de reactie, acestea au fost elaborate si urmeaza sa fie implementate pe masura ce apar probleme”, a mai spus el.

Putin este indiferent

Peskov a adaugat insa ca sanctiunile impotriva lui Putin sunt inutile.

"(Putin) este relativ indiferent. Sanctiunile contin prezumtii absurde legate de averea sa. Presedintele nu detine alte proprietati decat cele declarate oficial”, a sustinut Peskov.

Pietele de capital au deschis in scadere luni dimineata, in cea de-a cincea zi de la invazia Rusiei in Ucraina.

Rubla pierdea peste 25%, la ora redactarii acestui articol. De precizat ca, la un moment dat, afisa o depreciere de circa 30%. Astfel, un dolar valoreaza acum 103 de ruble. Vom vedea cum se va schimba situatia pe parcursul zilei.

Sursa: