La aproape 8 ani de la prăbușirea podului Morandi din Genova - care a dus la moartea a 43 de oameni, între care și doi români - judecătorii italieni au anunțat sentințele. 32 de persoane au fost găsite vinovate. Cea mai mare pedeapsă a primit-o fostul director al operatorului de autostrăzi care administra viaductul: 12 ani de închisoare. Hotărârile judecătorești nu sunt însă definitive. Atenție, urmează imagini și informații care vă pot afecta emoțional.
Tribunalul din Genova îi declară vinovați de distrugere din culpă, respectiv ucidere din culpă, fapte prevăzute în capetele de acuzare."
În total, 57 de persoane au fost trimise în judecată după prăbușirea podului, între care directori ai companiei de autostrăzi, ingineri și funcționari ai Ministerului Transporturilor. Dintre acestea, 32 au fost găsite vinovate pentru tragedia din 2018.
43 de oameni au pierit după ce podul Morandi s-a prăbușit în timpul unei furtuni de vară. 35 de autovehicule care traversau construcția au căzut peste clădirile de dedesubt sau direct în râu.
Printre morți s-au numărat și doi români, ambii șoferi de TIR. Camioanele lor au căzut de la 50 de metri înălțime.
Potrivit procurorilor, principalele cauze ale dărâmării construcției au fost coroziunea avansată a armăturii din interiorul pilonilor de susținere și lipsa lucrărilor adecvate de întreținere.
Cele mai mari pedepse le-au primit directorul operatorului de autostrăzi care administra podul si adjunctii lui.
SINC Paolo Lepri, Genoa Court Presiding Judge
Curtea îl condamnă pe Castellucci Giovanni la 12 ani de închisoare, pe Donferri Mitelli Michele la 11 ani de închisoare, iar pe Ceneri Maurizio și De Angelis Emanuela la 10 ani de închisoare.
Directorul condamnat la 12 ani de închisoare și-a aflat sentinta de după gratii, unde ispășește o pedeapsă pentru alt accident soldat cu morţi, care a avut loc în 2013 pe un alt viaduct din sudul Italiei. „Mă simt responsabil, dar nu vinovat" - a transmis el judecătorilor.
Marcello le-a pierdut în cumplitul accident pe cele două fiice ale sale, în vârstă de 16 și 12 ani. Ele se aflau, împreună cu mama lor, într-una dintre mașinile azvârlite de pe pod.
Marcello BELLASIO, TATĂL A DOUĂ VICTIME: „Am sentimentul că lucrurile au decurs bine. Și mă refer aici la faptul că, în cele din urmă, chiar și persoane atât de influente au fost condamnate. Iar verdictul, ei bine, nu a fost unul exemplar, dar a fost totuși o pedeapsă destul de mare.”
CESARE CERULLI, FIUL UNEI VICTIME:„Cred că justiția a făcut totuși un pas înainte, dar este necesar să demonstreze că va continua pe această cale. Sper ca aceste pedepse să nu fie reduse în viitor și sper ca acest verdict să rămână în picioare.”
Hotărârile sunt în primă instanță și pot fi contestate.

