Vasile Tofan și-a prezentat echipa guvernamentală cu care va merge marți în Parlament. În listă sunt 4 nume noi, iar restul miniștrilor, inclusiv vicepremierii pentru integrare europeană și reintegrare, rămân din Guvernul Munteanu. Șefi noi vom avea la Ministerul Agriculturii, cel al Finanțelor, cel al Sănătății și la Cultură. Premierul desemnat a făcut anunțul pe Facebook. Programul de guvernare încă nu a fost definitivat, urmând să fie prezentat săptămâna viitoare.

Vasile Tofan și-a anunțat echipa cu care va munci în noul Guvern, după ce va fi aprobat de parlament săptămâna viitoare. Noul cabinet de miniștri va suferi doar câteva schimbări, majoritatea miniștrilor în exercițiu urmând să-și păstreze funcțiile.

Așadar, pleacă din fotoliu Ministrul al finanțelor, Andrian Gavriliță, și revine Victoria Belous, care a ocupat această funcție în Guvernul Recean. Belous este în prezent deputat PAS și a fost numită recent șefa Comisiei economie, buget și finanțe.

Ludmila Catlabuga de la ministerul agriculturii, la fel părăsește fotoliul și va fi înlocuită de Radu Musteață, care este director general la Agenția Naționale pentru Siguranța Alimentelor.

Emil Ceban pleacă de la ministerul sănătății și va fi înlocuit cu Alexandru Gasnaș, actual consilier prezidențial în domeniul sănătății, medic neurolog și conferențiar universitar la Universitatea de medicină și farmacie „Nicolae Testemițanu”. Anterior a deținut funcția de secretar de stat la Ministerul Sănătății. Ulterior și a fost consilier în domeniul sănătății în Cabinetul Prim-ministrului Dorin Recean. Cristian Jardan părăsește ministerul cultruii, iar în locul săr vine Dan Suruceanu. Acesta este vicedirector si director pe evenimente la Chișinău Arena.

La Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării rămâne, Eugeniu Osmochescu, expert economic cu o experiență de peste 25 de ani. Dosarul reintegrării rămâne în continuare să fie gestionat de Valeriu Chiveri, diplomat de carieră și fost ambasador al Republicii Moldova în Ucraina. De asemenea, rămâne neînlocuită și Cristina Gherasimov, responsabilă de integrarea europeană a țării. 

La justiție rămâne ministrul în exercițiu, Vladislav Cojuhari, fost secretar general de la MAI, despre care experții spun ca nu a livrat până acum mari rezultate cât a activat în guvernul Munteanu. Natalia Plugaru rămâne să conducă Ministerul Muncii și Protecției Sociale, iar Gheorghe Hajder rămâne la ministerul mediului. 

Alte nume care rămân din fostele guverne sunt: Mihai Popșoi la externe, Dan Perciun la educație, Vladimir Bolea la ministerul infrastructurii, Dorin Junghietu la ministerul energiei, Anatolie Nosatîi la apărărare și Daniella Misail-Nichitin la afaceri interne. Și Alexei Buzu rămâne în executiv, în calitate de secretar general, având misiunea să ducă reforma administrativ-teritorială până la capăt. 

Tofan și-a anunțat echipa pe pagina sa de facebook și a ținut să le mulțumescă miniștrilor pe care i-a înlocuit pentru contribuția lor de până acum. Marți, premierul desemnat Vasile Tofan, va merge în Parlament, unde va cere votul de încredere pentru noul Guvern. Dacă vor obține votul majorității deputaților, prim-ministrul desemnat și miniștrii propuși vor depune jurământul la președinție.