La Moscova, 9 mai a fost marcat printr-o parada grandioasa. Mii de oameni s-au adunat in fata Kremlinului pentru a urmari marsul militarilor. Vladimir Putin a tinut un discurs de la tribuna, iar printre oaspeti a fost premierul israelian, presedintele Serbiei, dar si actorul american Steven Seagal. Punctul culminant al evenimentului a fost showul aviatic.

75 de aparate de zbor au facut spectacol deasupra Moscovei. Momentul culminant a fost cand sase aeronave de atac au pictat cerul in culorile steagului Rusiei.

In centrul Moscovei a fost expusa tehnica militara a armatei ruse. Presa scrie ca la parada au fost scoase in jur de 159 de unitati. Pentru prima data in Piata Rosie a fost prezentat celebrul tanc T-34 insotit de zece vehicule de teren cu bannerele a zece fronturi ale celui de-al Doilea Razboi Mondial.

La miezul zilei, toate trenurile din capitala rusa au claxonat concomitent.

Ceremonia de astazi a inceput cu un discurs al presedintelui, Vladimir Putin investit pentru a patra oara in aceasta functie acum doua zile. Putin a mentionat ca fara Uniunea Sovietica, razboiul s-ar fi incheiat altfel.

Vladimir PUTIN, PRESEDINTE RUSIA: “In prezent, eroismul poporului care a salvat Europa si lumea de sclavie, de la exterminare, de ororile Holocaustului, se incearca distrugerea, distorsionarea evenimentelor razboiului. Se incearca distrugerea eroilor adevarati, vor sa rescrie, sa distorsioneze istoria in sine. Nu vom permite ca acest lucru sa se intample.”

La evenimentul din capitala Rusiei a participat si premierul israelian, Benjamin Netanyahu, dar si presedintele Serbiei Aleksandar Vucic. Printre cei care au venit la parada, se numara si actorul Steven Seagal care a obtinut cetatenia ruseasca.

Camerele de filmat au surprins un incident ciudat in timp ce Putin cu oficialii straini se indreptau sa depuna flori in memoria veteranilor cazuti in timpul razboiului.

Un veteran, care judecand dupa epoleti, detine gradul de general, s-a strecurat printre bodyguarzii care il inconjurau pe Putin vrand sa obtina o strangere de mana, scrie presa rusa, insa garzile de corp l-au dat repede la o parte.

Putin, care a vazut incidentul, s-a apropiat in schimb de veteran, a dat mana cu el si l-a invitat sa mearga impreuna catre Mormantul Ostasului Necunoscut pentru a depune flori.

Ulterior, purtatorul de cuvant al Kremlinului si-a cerut scuze pentru modul dur in care au intervenit garzile de corp.

La amiaza sute de mii de rusi au iesit in strada la marsul Regimentul Nemuritor, traditional, in frunte cu Vladimir Putin. Presedintele rus a marsaluit cu poza tatalui sau in mana.

Astazi, la Moscova se vor desfasura manifestatii toata ziua, iar Ziua Victoriei, va culmina cu un concert si cu focuri de artificii.