Numarul doi al gruparii Hamas, care traia in exil in Liban, a fost ucis intr-un atac cu drona atribuit Israelului. Este prima data de la inceputul razboiului dintre Israel si Hamas din Fasia Gaza cand armata israeliana lanseaza un atac in capitala libaneza. Pana acum, Tel-Avivul nu a transmis nicio informatie oficiala legata de uciderea unui lider Hamas, in timp ce gruparea militanta a amenintat ca aceasta crima nu va ramane nepedepsita.

Liderul doi al Hamas, Saleh al-Arouri ar fi fost ucis impreuna cu garzile sale de corp in atacul lansat la periferia Beirutului, cunoscuta drept un fief al miscarii Hezbollah. Hamas are un birou in suburbia sudica a capitalei libaneze, considerata un bastion al Hezbollahului pro-iranian.

Explozia ar fi fost cauzata de o drona care a lovit etajul al doilea al unei cladiri din cartierul aglomerat.

Dupa moartea lui Saleh al-Arouri, in Liban, liderul Hamas a transmis aseara o declaratie video in care a acuzat Israelul de un act terorist, precizand ca gruparea sa nu va fi invinsa niciodata:

Ismail HANIYEH, LIDERUL HAMAS:  „Aceste asasinate si aceste atacuri ne fac mai puternici si mai determinati ca niciodata. Este istoria rezistentei si a miscarii noastre.”

Vorbind la cateva ore de la presupusa asasinare a liderului Hamas, purtatorul de cuvant al Armatei israeliene si-a inceput briefing-ul spunand ca armata este la un nivel foarte inalt de pregatire, pentru orice scenariu, fara a recunoaste uciderea lui Saleh al-Arouri.

Daniel HAGARI, PURTATORUL DE CUVANT AL ARMATEI ISRAELIENE:  „Suntem concentrati si ramanem concentrati pe lupta impotriva Hamas.”

Un consilier al premierului israelian Benjamin Netanyahu, a declarat ca Israelul nu si-a asumat responsabilitatea pentru acest atac, mentionand inca sa acesta nu a fost un atac asupra statului libanez, ci impotriva conducerii Hamas.

Mark REGEV, CONSILIERUL PREMIERULUI ISRAELIAN:  „Din pacate in Liban sunt multe atacuri Hezzbolah. Oricine a facut-o, trebuie sa fie clar: acesta nu a fost un atac asupra statului libanez, ci o lovitura chirurgicala impotriva conducerii Hamas.”

Saleh al-Arouri, acuzat de Israel ca a fost creierul a numeroase atentate, a fost ales in 2017 adjunct al sefului biroului politic al Hamas. Dupa ce a petrecut in total aproape douazeci de ani in inchisorile israeliene, Saleh al-Arouri a fost eliberat in 2010 cu conditia sa plece un exil. El era stabilit in Liban.Arouri a fost o tinta a premierului israelian, Benjamin Netanyahu, chiar inainte ca gruparea islamists sa lanseze atacurile sale din 7 octombrie asupra Israelului.

Hezbollah a amenintat ca va riposta dupa uciderea liderului adjunct al Hamas Saleh al-Arouri, sustinand ca „aceasta crima nu va trece niciodata fara raspuns si pedeapsa”, scrie The Times of Israel.

Gruparea terorista acuza Israelul de „un atac grav asupra Libanului, a poporului sau, a securitatii si a suveranitatii sale, cu o evolutie periculoasa in cursul razboiului dintre inamic si axa rezistentei”.

Hezbollah mai sustine ca astfel de asasinate nu vor face decat sa incurajeze si mai mult miscarea de rezistenta palestiniana.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.