Liderii vestici s-au intalnit astazi, la Munchen, unde a inceput a 58-a editie anuala a Conferintei pe probleme de Securitate. Si presedintele Maia Sandu este prezenta. Reuniunea este organizata pentru a identifica o solutie la criza ucraineana, insa fara delegatia rusa, care nu participa la eveniment. 

Conferinta de astazi a fost deschisa de secretarul general al ONU care a declarat ca ar fi "catastrofal" ca actuala criza dintre Rusia si Ucraina sa degenereze in razboi. Evenimentul anual survine in contextul tensiunilor dintre Moscova si Occident, acesta din urma temandu-se ca trupele rusesti s-ar pregati sa invadeze Ucraina. 

Antonio GUTTERES, SECRETARUL GENERAL AL ONU:“Concentrarea masiva a trupelor ruse la granita ucraineana ma ingrijoreaza profund, cresterea tensiunilor si speculatiile despre un conflict militar in Europa de Est. Continui sa cred ca nu va avea loc, dar daca se va intampla, va fi catastrofal”.


Printre participantii conferintei se numara presedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, vicepresedintele american Kamala Harris, cancelarul german Olaf Scholz si presedintele ucrainean Volodimir Zelensky. Reuniunea va dura trei zile, de vineri pana duminica si se va discuta despre chestiuni de aparare si de securitate. Rusii, de obicei prezenti la această conferinta, nu au trimis reprezentanti in acest an.