Anuntul lui Vladimir Putin privind mobilizarea rusilor pentru a sustine razboiul impotriva Ucrainei arata ca presedintele rus „a fost pacalit” de Kiev, a declarat premierul britanic Liz Truss, intr-un interviu pentru CNN.
Noul lider britanic, care preia puterea intr-un moment de schimbari istorice, a declarat pentru CNN ca Putin a ordonat o intensificare imediata a actiunilor militare „pentru ca nu castiga”.
„A facut o greseala strategica invadand Ucraina”, a afirmat Truss, in primul sau interviu pentru o televiziune americana, difuzat duminica.
„Cred ca a fost pacalit de ucraineni. I-am vazut pe ucraineni continuand sa respinga ofensiva rusa. Si cred ca el nu a anticipat puterea reactiei lumii libere”, a spus ea.
Truss, care are de infruntat poate cele mai mari schimbari pentru un prim-ministru britanic de la Winston Churchill incoace, s-a intalnit miercuri cu presedintele SUA Joe Biden.
In interviu, ea a declarat ca Washingtonul „este un partener incredibil de apropiat”, dar nu a revenit asupra unor comentarii controversate pe care le-a facut anul trecut, cand era secretar de stat pentru Afaceri Externe, Commonwealth si Dezvoltare, si in care a descris relatia SUA-Marea Britanie ca „speciala, dar nu exclusiva”.
„Cred ca relatia noastra este speciala si este tot mai importanta intr-o perioada in care ne confruntam cu amenintari din partea Rusiei, cu o asertivitate sporita a Chinei. Suntem, ambele, democratii care pretuiesc libertatea. Avem o legatura atat de puternica”, a declarat ea.
Intrebata cum ar trebui sa raspunda liderii occidentali daca Putin intensifica activitatile militare in Ucraina, Truss a spus ca ei ”nu ar trebui sa asculte zanganitul sau de sabie si amenintarile sale fictive”.
„In schimb, ce trebuie sa facem este sa continuam sa impunem sanctiuni Rusiei si sa continuam sa ii sprijinim pe ucraineni”, a aratat ea.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


