Senatul Statelor Unite a aprobat unul dintre cele mai dure pachete de sancțiuni împotriva Rusiei de la începutul invaziei în Ucraina. Proiectul prevede, în premieră, măsuri și împotriva marilor state care continuă să cumpere petrol și gaze rusești. Inițiativa poartă numele regretatului senator republican Lindsey Graham, unul dintre cei mai vocali susținători ai Ucrainei în Congresul american.  

„La acest vot, 86 de senatori au votat pentru, iar 11 împotrivă. Întrucât pragul necesar de 60 de voturi a fost atins, proiectul de lege este adoptat.”

86 de senatori americani au votat pentru unul dintre cele mai dure pachete de sancțiuni împotriva Rusiei de la începutul războiului din Ucraina. Doar 11 s-au opus. Proiectul poartă numele senatorului republican Lindsey Graham, decedat luna trecută, iar susținătorii lui spun că, pentru prima dată, Statele Unite vor putea pedepsi nu doar Rusia, ci și marile state care continuă să-i cumpere petrolul și gazele.

 Richard BLUMENTHAL, SENATOR AMERICAN:  „Astăzi îi transmitem lui Vladimir Putin un mesaj: nu vei câștiga acest război. A venit timpul să te așezi la masa negocierilor pentru pace. Economia ta, deja slăbită, va fi sufocată, chiar devastată, prin tăierea veniturilor obținute din vânzarea petrolului și gazelor.”

Nu toți senatorii au fost însă de acord. Un reprezentat al partidului Republican a încercat să elimine prevederea privind taxele vamale de până la 100 la sută, argumentând că acestea vor lovi mai degrabă consumatorii americani decât Kremlinul.

Rand PAUL, SENATOR AMERICAN: „Majorarea taxelor pentru americani nu va pune capăt războiului dus de Putin în Ucraina. Autorii acestui proiect vor, desigur, să-l pedepsească pe Vladimir Putin și să-i împingă pe invadatorii ruși înapoi de unde au venit. Însă nu înțeleg că legea nu va aduce pacea în Ucraina, ci va sărăci în mod deliberat familiile americane prin majorarea taxelor vamale, care nu sunt altceva decât un impozit pe bunurile importate.”

Amendamentul său a fost respins, iar proiectul a trecut cu o majoritate covârșitoare. Documentul prevede sancțiuni împotriva conducerii Rusiei, a marilor bănci, a industriei militare și a flotei din umbră. În plus, în premieră, Washingtonul va putea impune taxe vamale de până la 100 la sută celor mai mari cumpărători de petrol și gaze rusești, dar și companiilor care ajută Moscova să ocolească sancțiunile.

Richard BLUMENTHAL, SENATOR AMERICAN: „Fiecare baril de petrol rămas nevândut și fiecare dolar refuzat Kremlinului îngreunează finanțarea terorii pe care Rusia o dezlănțuie, noapte de noapte, asupra Ucrainei, ucigând civili.”

Proiectul merge acum în Camera Reprezentanților. Dacă va fi aprobat și acolo, va ajunge pe biroul președintelui Donald Trump, care va decide când și în ce condiții vor fi aplicate noile sancțiuni.