Portugalia si Grecia, doua destinatii turistice importante, incearca sa atraga vizitatori, prezentandu-se ca fiind cele mai sigure din Europa, intr-o incercare de a relansa industria turistica puternic afectata de pandemia de coronavirus, potrivit CNN.

Atat Portugalia cat si Grecia, care in aceasta saptamana si-au deschis portile pentru turistii din alte tari, se lauda cu o rata mica de infectie cu COVID-19 si cu masuri eficiente pentru a mentine epidemia sub control.

Portugalia se afla printre statele europene cu cele mai putine decese provocate de COVID-19, raportandu-se 1.520 de victime in randul unei populatii sub 11 milioane de locuitori, iar guvernul spera ca masurile luate impotriva raspandirii virusului vor ajuta tara sa devina cat mai atractiva pentru turisti.

„Suntem printre tarile care au testat cel mai mult, suntem una dintre tarile unde oamenii pot veni cu incredere”, a declarat premierul portughez, Antonio Costa. "Increderea este unul dintre factorii care va face diferenta in momentul alegerii unei destinatii de vacanta - cred ca Portugalia este o alegere buna".

Si omologul sau grec, Kyriakos Mitsotakis, a declarat ca prioritatea tarii sale este siguranta, avand in vedere ca in aceasta saptamana, Grecia deschide hotelurile pentru vizitatorii din toata Europa.

„Nu ma intereseaza sa fac din Grecia destinatia numarul unu in Europa”, spune Mitsotakis. "Sunt interesat sa fac din Grecia cea mai sigura destinatie de vacanta din Europa".

In Portugalia, ca parte a eforturilor de limitare a raspandirii virusului a fost introducerea unor certificate "de igiena" pentru a desemna instalatiile turistice ca fiind „curate si sigure”.

„Am creat un protocol intre autoritatile sanitare si hoteluri, pentru a oferi garantii, astfel incat turistii sa fie siguri ca vor fi in siguranta”, a mai spus seful Executivului portughez. Aproape 14.000 de companii au primit acest act, iar 15.000 de angajati au urmat cursuri speciale, spun oficialii.

Cu mult mai putine decese cauzate de COVID-19 decat Portugalia, Grecia este considerata una dintre cele mai sigure tari pentru vacante, in aceasta vara. 

Sursa: