Israelul se îndreaptă spre o nouă perioadă de incertitudine politică, după alegeri care nu au oferit niciuneia dintre cele două mari tabere o majoritate clară în Parlament. Premierul Benjamin Netanyahu și principalul său adversar, Gadi Eisenkot, se confruntă cu perspectiva unor negocieri complicate pentru formarea viitorului guvern, în timp ce partidele arabe ar putea avea un rol decisiv. De la atragerea unor noi aliați și formarea unui guvern minoritar până la o coaliție de uniune națională, există patru scenarii posibile pentru ieșirea din impas, potrivit unei analize POLITICO.

Bătălia pentru putere din Israel se mută în culisele negocierilor. După numărarea a aproximativ 90% din voturi, blocul lui Benjamin Netanyahu este creditat cu 53 de mandate, iar opoziția condusă de Gadi Eisenkot, cu 48. Niciuna dintre tabere nu atinge pragul de 61 de mandate necesar pentru majoritatea parlamentară. Cele 19 mandate estimate pentru partidele arabe ar putea înclina balanța. Presa locală relatează că rezultatele preliminare au deschis calea unor negocieri dificile, fără un deznodământ clar.

James SHOT, CORESPONDENT FINANCIAL TIMES: „Sondajele sugerează în prezent că nici blocul lui Eisenkot, nici cel al lui Netanyahu nu vor putea forma o majoritate. Dacă aceasta va fi situația, există, în principiu, trei sau patru posibilități.” 

Netanyahu nu are garantat un nou mandat, chiar dacă partidul său este în frunte. Potrivit POLITICO, acesta ar putea încerca să atragă formațiuni din tabăra adversă, însă riscă să-și dezamăgească propriul electorat. O altă variantă este formarea unui guvern minoritar condus de Gadi Eisenkot, care ar obține inițial votul de încredere și ar negocia ulterior sprijinul parlamentarilor pentru diferite proiecte. Fără o majoritate stabilă, însă, adoptarea bugetului și menținerea guvernului ar fi dificile.

James SHOT, CORESPONDENT FINANCIAL TIMES: „O a doua posibilitate este ca opoziția să se alieze cu partidele arabe, încălcându-și promisiunea că nu va face acest lucru. Există un precedent. În 2021, fostul premier Naftali Bennett a format un guvern care l-a înlăturat temporar pe Netanyahu de la putere.” 

Ultima variantă este un guvern de uniune națională, format din actuala coaliție și o parte sau întreaga opoziție, însă divergențele dintre tabere complică negocierile. În paralel, președintele Israelului cere liderilor politici să evite un nou scrutin.