Explozie de culoare si extravaganta la Viena. Capitala austriaca a gazduit aseara traditionalul Bal al Vietii, la care participa celebritati din toata lumea. Balul este dedicat luptei impotriva SIDA, iar gazdele ceremoniei au fost Naomi Campbell si Antonio Banderas.
Tematica Balului Vietii din acest an a fost focul, de aceea participantii au tinut sa-si faca aparitia in tinute cat mai extravagante. Unii au purtat imprimeuri bodyart, iar altii - pietre si chiar aripi arzande.
Deghizati in prostituate, travestiti sau alte personaje, participantii au vrut sa atraga atentia asupra persoanelor expuse cel mai mult riscului de a se infecta cu HIV.
Gazdele serii au fost supermodelul Naomi Campbell si actorul Antonio Banderas. Totodata, printre oaspetii selecti au fost si Mila Jovocich, designerii Angela Missoni si Eva Cavalli, dar si fostul presedinte american, Bill Clinton.
Banii donati de celebritatile participante la bal, dar si cei adunati din vanzarea biletelor urmeaza sa fie daruiti clinicilor care trateaza persoanele infectate cu HIV.


