Ildefonso CASTRO, SECRETARUL PENTRU AFACERI EXTERNE: “Prim-ministrul nostru, Rajoy a vorbit destul de clar despre asta si i-a cerut lui Puigdemont sa nu declare independenta, saptamana viitoare.”
In schimb, Madridul are o alta metoda de a solutiona criza din Catalonia. Si anume, de a dizolva Parlamentul din regiune si de a organiza alegeri anticipate. Propunerea guvernului spaniol, insa, nu a avut ecou in Catalonia, scrie presa straina.
Dupa ce Curtea Constitutionala a interzis sesiunea de luni a parlamentului catalan, cand urma sa fie proclamata independenta, liderii separatisti au anuntat ca o noua sedinta va avea loc marti.
Carlos CARRIZOSA, PURTATOR DE CUVANT, PARTIDUL UNIONIST: “Noi cunoastem, ca in mai putin de 100 de ore, Puigdemont va declara independenta.”
Tensiunile dintre cele doua parti i-au facut pe multi oficiali europeni sa ia in calcul probabilitatea izbucnirii unui razboi civil. Comisarul UE pentru Buget a indemnat Madridul si Barcelona la dialog, mai ales, pentru a evita violente in Catalonia, asa cum s-a intamplat in ziua referendumului. Atunci, in urma ciocnirilor dintre localnici si politia spaniola, peste 800 de persoane au fost ranite.

