Caz revoltator in Statele Unite. O femeie a fost arestata pentru ca si-a tinut fiica mai multi ani inchisa intr-un dulap mic. Fetita, in varsta de 10 ani, cantareste doar 14 kilograme, iar cand a fost gasita era murdara de urina si fecale. Femeia are inca doua fetite.
O mama din Kansas City este acuzata ca si-a tinut fiica mai mare inchisa intr-un dulap. Acela era locul unde fata dormea, isi facea nevoile si unde manca, ce-i drept era hranita foarte rar. Cand a fost descoperita de politie, copila, in varsta de 10 ani, cantarea 14 kilograme, iar corpul era acoperit de rani.
Fata a fost internata, iar medicii incearca sa o readuca la normalitate. Ea le-ar fi povestit ofiterilor ca mama o inchidea in dulap pentru ca se urina pe ea.
Cazul a iesit la suprafata dupa ce o persoana anonima a sunat la o linie fierbinte a unei roganizatii pentru protectia drepturilor copilului.
Un politist a mers in casa ca sa verifice informatia. La etajul doi a simtit miros puternic de urina. Ofiterul s-a apropiat de dormitor, a intrebat daca este cineva in camera, iar fata i-a raspuns. Vecinele femeii spun ca stiau doar ca femeia are doua fetite si nu trei.
Femeia a fost arestata si risca ani grei de inchisoare. Si iubitul ei a fost retinut, dar a declarat ca nu stia nimic despre cea de-a treia fetita.


