Lumea a fost cuprinsa nu doar de proteste anti-rasism. La Roma au fost altercatii intre extremistii de dreapta si politie la o manifestatie impotriva masurilor luate de autoritati in timpul pandemiei. Si la Beirut un protest impotriva Guvernului a degenerat in violente. Pentru a treia zi, in Mexic oamenii au iesit in strada, ca sa ceara dreptate pentru tanarul gasit mort dupa ce a fost retinut pentru ca nu purta o masca. 

Protestul de la Roma, fata de masurile luate de guvern in timpul pandemiei, a inceput pasnic, insa a fost nevoie de interventia politiei cand intre manifestanti s-a iscat o bataie, dupa ce unul dintre ei a oferit un interviu presei.

Manifestantii, in mare parte neofascisti italieni si microbisti, au aruncat cu sticle si fumigene in fortele de ordine. 15 persoane au fost retinute. Si in Beirut mii de oameni au iesit in strada, cerand masuri urgente pentru criza economica in care s-a pomenit tara in timpul pandemiei, dar si din cauza coruptiei. Peste 50 de oameni au fost raniti, iar 11 au fost spitalizati, din cauza ciocnirilor dintre manifestanti si sustinatorii miscarii Hezbolah. Ei au aruncat cu pietre unii in altii, iar politia a intervenit cu gaze lacrimogene, gloante de cauciuc si bate. Ciocniri cu politia si acte de vandalism au fost si in orasul Guadalahara unde oamenii cer dreptate pentru tanarul care a murit dupa ce a fost retinut de politie ca nu purta masca.

Trei politisti, care au participat la retinere, au fost arestati. Potrivit primelor rezultate ale anchetei, tanarul a murit la spital din cauza loviturilor aplicate de oamenii legii. 

La Tel-Aviv mii de oameni si-au exprimat nemultumirea fata de planurile premierului de a extinde suveranitatea Israelului asupra unor zone din Cisiordania.

”Oameni ca mine credem in pace si ca putem coexista. Suntem ingrijorati de actiunile dirijate de Trump.”

Guvernul Israelului intentioneaza sa anexeze 30 la suta din Cisiordania ocupata in conformitate cu planul de pace pentru Orientul Mijlociu al presedintelui Donald Trump. Un protest organizat in Kazahstan fata de persecutiile la care sunt supuse miscarile de opozitie, s-a lasat cu zeci de arestari.

”Vrem ca puterea sa plece de bunavoie pentru ca, in caz contrar, parintii nostri, noi si acum si copii nostri vor trai in acest sistem inca 30 de ani.”

Cateva sute de persoane au protestat in orasul francez Shoisy le Roi in fata uzinei Renault, fata de intentia constructorului auto de a elimina 15.000 de locuri de munca la nivel mondial. Dintre acestea, 4.600 sunt in Franta.