Guvernul britanic a anuntat, miercuri, ca va trimite Ucrainei mai multe arme pentru a se apara in fata Rusiei. Marea Britanie a furnizat deja circa 2.000 de rachete antitanc NLAW si a trimis specialisti care sa ii instruiasca pe militarii ucraineni sa le foloseasca. De asemenea, executivul a cerut organismului audiovizual de reglementare sa ia masuri impotriva postului rus de stiri Russia Today, mentionand ''capacitatea Rusiei de a-si raspandi propaganda in Regatul Unit'', relateaza Reuters.

''In lumina comportamentului tot mai amenintator al Rusiei si in linie cu sprijinul nostru anterior, Regatul Unit va oferi in scurt timp un pachet suplimentar de sprijin (militar) pentru Ucraina'', a declarat premierul Boris Johnson la sesiunea de intrebari si raspunsuri din parlamentul de la Londra.

Marea Britanie a furnizat Ucrainei pana acum circa 2.000 de rachete antitanc NLAW si a trimis specialisti care sa instruiasca militarii ucraineni sa le foloseasca, livrand de asemenea Kievului vehicule blindate Saxon. Autoritatile de la Kiev au difuzat si imagini care arata instructorii britanici antrenandu-i pe soldatii ucraineni sa foloseasca noile rachete.

''Ceea de dorim sa vedem este o dezescaladare din partea lui Vladimir Putin'', a indicat Johnson, dupa ce, in urma recunoasterii de catre Rusia a independentei provinciilor separatiste din estul Ucrainei, guvernul de la Londra a anuntat marti sanctiuni impotriva a cinci banci rusesti (Rossiya, IS Bank, General Bank, Promsvyazbank si Banca Marii Negre) si a trei oligarhi considerati a fi in cercul apropiat presedintelui Putin, respectiv Ghenadi Timcenko, Boris Rotenberg si Igor Rotenberg.

 

Boris Johnson a sustinut in mod eronat in fata legislativului ca si Roman Abramovici, patronul clubului de fotbal Chelsea Londra, este vizat de sanctiuni. Dupa ce mai multi parlamentari i-au atras atentia asupra erorii, el a rectificat apoi printr-o declaratie transmisa in scris, relateaza agentia DPA, citata de Agerpres.

Preocupari cu privire la emisia postului Russia Today

Pe de alta parte, unii parlamentari i-au cerut lui Johnson sa suspende emisia postului rus de stiri Russia Today in Regatul Unit, pe motivul ca acest post raspandeste propaganda Kremlinului. Premierul britanic a spus ca ministrul sau al culturii, Nadine Dorries, a cerut organismului de reglementare britanic (Ofcom) sa reexamineze licenta postului rus. ''Dar, ceea ce vreau sa spun ... este ca noi traim intr-o democratie'', a tinut sa adauge Johnson. ''Traim intr-o tara care crede in libertatea de exprimare. Si cred ca este important ca, spre deosebire de cum face Rusia, sa lasam Ofcom mai degraba decat politicienii sa decida ce organizatii media sa interzica'', a mai spus el.

Ulterior si biroul sau de presa a venit cu o declaratie mai temperata pe acest subiect, precizand ca Ministerul Culturii a transmis acelui organism preocuparile sale cu privire la incalcarea regulilor de emisie TV de catre postul Russia Today, mentionand ''capacitatea Rusiei de a-si raspandi propaganda in Regatul Unit''.

Sursa: