In Partidul Conservator din Marea Britanie au loc alegeri accelerate pentru a decide cine va fi noul premier, dupa ce Liz Truss a anuntat joi ca va demisiona, la doar sase saptamani dupa ce a fost numita la conducerea guvernului.

Aceasta competitie se va incheia cel tarziu la 28 octombrie, iar cei care doresc sa candideze trebuie sa fie nominalizati de cel putin 100 de parlamentari conservatori - ceea ce inseamna ca luni vor fi prezenti pe buletinul de vot maximum trei candidati, noteaza Reuters.

Parlamentarii vor alege apoi ultimii doi si vor avea un vot indicativ pentru a arata pe cine sustine majoritatea. Daca persoana de pe locul doi nu renunta, atunci membrii Partidului Conservator vor vota, iar rezultatele vor fi anuntate pana vinerea viitoare.

Avand in vedere diviziunile din partid, nu pare sa existe un candidat care sa unifice factiunile din partid. Numele principale sunt prezentate mai jos:

Rishi Sunak

Fostul ministru britanic de finante a fost cel mai popular candidat in randul parlamentarilor conservatori in cadrul competitiei pentru conducerea partidului de anul acesta, dar, dupa ce a ajuns in turul doi impotriva lui Truss, a pierdut in urma unui vot la care au participat aproximativ 170.000 de membri ai partidului, cei care au luat decizia finala.

Multi membri au fost suparati cand Sunak a demisionat in iulie, contribuind la declansarea unei rebeliuni care in cele din urma l-a facut sa cada pe predecesorul lui Truss, Boris Johnson.

De asemenea, acestia au ignorat avertismentul sau ca pietele si-ar putea pierde increderea in Marea Britanie daca Truss va realiza taierile de taxe. The Telegraph a relatat joi ca Sunak era „sigur" ca va intra in competitia pentru conducere, iar unii parlamentari au inceput sa-si anunte sprijinul pentru el.

Boris Johnson

Fostul premier Johnson a dominat politica britanica inca de cand a devenit primar al Londrei in 2008. Dupa ce a cauzat probleme unor lideri precum David Cameron si Theresa May, el a devenit in cele din urma premier in 2019 si a reusit o victorie electorala zdrobitoare.

Johnson a fost imaginea votului pentru Brexit si a castigat sprijin in parti ale tarii care nu votasera niciodata inainte pentru conservatori.

Dar a fost fortat sa plece din functie de o serie de scandaluri. Unii dintre cei mai apropiati de el spun ca, in prezent, este mai interesat sa faca bani in circuitul discursurilor decat sa se intoarca in prima linie a politicii.

Parlamentarii conservatori au afirmat ca Johnson, care a fost in vacanta in Caraibe, ar putea candida in cursa pentru conducere si ca face sondaje. Vineri, ministrul afacerilor Jacob Rees-Mogg a devenit primul ministru din cabinet care a sustinut revenirea lui Johnson.

Ministrul Apararii, Ben Wallace, care fusese vazut ca un potential candidat la conducerea partidului, s-a autoexclus din cursa si a declarat ca inclina sa il sustina pe Johnson.

Dar daca Johnson s-ar intoarce la doar cateva saptamani dupa ce a fost fortat sa demisioneze din functia de prim-ministru, ar fi o alegere care ar diviza partidul Conservator. Jesse Norman, secretar al ministerului de externe a declarat ca alegerea lui Johnson ar fi o „decizie absolut catastrofala".

Penny Mordaunt

O fosta secretara a apararii, Mordaunt a fost o sustinatoare inflacarata a iesirii din Uniunea Europeana, care a ratat de putin timp sa ajunga in „finala” recentei competitii pentru conducerea Partidului Conservator si functia de premier.

Mordaunt a primit aplauze pentru prestatia sa in parlament luni, cand a aparat guvernul chiar daca acesta a revenit asupra majoritatii politicilor sale.

Un deputat a descris-o pe Mordaunt ca avand un „farmec cuprinzator", referindu-se la abilitatea ei de a-si gasi prieteni in diferitele factiuni ale partidului.

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508. 

Sursa: