Marine Le Pen si Emmanuel Macron s-au confruntat aseara in ultima dezbatere televizata inainte de alegerile de duminica. Discutiile au degenerat rapid. Macron si-a acuzat contracandidata ca vrea sa scoata Franta din Europa, in timp ce Le Pen sustine ca adversarul sau este supus Germaniei. Sondajele arata ca Emmanuel Macron a fost mai convingator in aceasta dezbatere.


Marine LE PEN, CANDIDAT ”Domnul Macron este candidatul unei globalizari dusa la extrem, al urbanizarii, precaritatii, brutalitatii sociale, al razboiului între oameni, distrugerii economiei, al comunitarismului.”

Marine Le Pen l-a caracterizat pe Macron ca un om lipsit de patriotism, care joaca dupa regulile Germaniei. 

Marine LE PEN, CANDIDAT ”Realitatea este ca v-ati dus sa o vedeti pe doamna Merkel si ca ati fost sa-i cereti binecuvântarea, pentru ca nu intentionati sa faceti ceva fara acordul ei. Franta va fi condusa de o femeie, de mine sau doamna Merkel.”

La randul sau, Macron si-a numit contracandidata o mincinoasa si o extremista periculoasa, care vrea sa scoata tara din Europa.

Emmanuel MACRON, CANDIDAT ”Le spui cetatenilor ca globalizarea nu este benefica pentru noi, nici pentru Europa, asa ca vom ajunge sa închidem granitele. Vom iesi din zona euro, din Europa, pentru ca altii au succes, iar noi nu.”

In ceea ce priveste relatiile cu alte state, Le Pen a vorbit despre Rusia, spunand ca Moscova nu este dusmanul Frantei. Emmanuel Macron insa a declarat ca nu se va supune lui Vladimir Putin.

Emmanuel MACRON, CANDIDAT ”În niciun caz nu ma voi supune dictaturii lui Putin, aceasta fiind marea diferenta dintre mine si doamna Le Pen.”

Francezii isi vor vota noul presedinte duminica, in turul al doilea al alegerilor prezidentiale. Sondajele il arata pe Emmanuel Macron drept favorit.