Fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg a depus marturii in fata senatorilor americani. Timp de cinci ore acesta a explicat cum a fost posibil ca Facebook sa fie folosit pentru propaganda in scrutinul de acum doi ani, dar si cum a putut o companie straina sa aiba acces la datele personale a peste 87 de milioane de utilizatori. Miliardarul si-a asumat responsabilitatea pentru greselile facute si a promis schimbari.
Principala tema de discutie de la audierile de ieri a fost scandalul Cambridge Analytica, despre care se spune ca a accesat printr-o aplicatie secreta, datele personale a peste 80 de milioane de utilizatori facebook in timpul alegerilor de acum doi ani din SUA.
44 de senatori americani i-au cerut explicatii lui Mark Zuckerberg despre ceea ce face cu informatiile pe care i le incredinteaza cele 2,2 miliarde de utilizatori si cum le apara interesele.
“Domnule Zuckerberg, v-ati simti confortabil sa ne spuneti numele hotelului unde ati stat azi-noapte? -Nu. -Daca ati trimis cuiva mesaje saptamana aceasta, ati vrea sa ne spuneti numele acelor oameni? -Domnule senator, nu, probabil ca as alege sa nu le fac publice acum. -Cred ca despre asta e vorba.”
Potrivit presei straine, compania Cambridge Analytica a utilizat date sustrase din conturile Facebook pentru a stabili profilurile alegatorilor americani si a le trimite reclame politice personalizate. Totul pentru a influenta campania electorala. Facebook nu avertizase utilizatorii si luase doar masuri limitate pentru securizarea datelor. Zuckerberg a recunoscut ca n-a prevazut cum poate fi folosita reteaua de socializare in scopuri negative.
Mark ZUCKERBERG, FONDATOR FACEBOOK: "Acum a devenit clar ca nu am luat suficiente masuri pentru a evita utilizarea unor instrumente in scop negativ. Ma refer la difuzarile de stiri false, la ingerintele straine in alegeri, la promovarea unor mesaje care instiga la ura, la dezvoltarea de aplicatii si la protejarea datelor private. A fost o eroare si imi pare rau."
Tot presa internationala scrie ca aceeasi companie de consultanta ar fi fost implicata nu doar in campania electorala a lui Donald Trump, dar si in cea pentru iesirea Marii Britanii din Uniunea Europeana.
Mark Zuckerberg a declarat ca firma pe care o conduce colaboreaza cu echipa procurorului special care ancheteaza cazul ingerintelor Rusiei in scrutinul prezidential din SUA, insa nu a oferit prea multe detalii.
La inceputul lunii aprilie, acesta a anuntat ca au fost sterse peste 270 de pagini si conturi Facebook administrate de organizatia rusa Internet Research Agency, despre care se crede ca a incercat sa manipuleze scrutinul prezidential american din 2016.

