Un atac aerian israelian asupra unei tabere de refugiati din centrul Fasiei Gaza a ucis cel putin 70 de persoane, au declarat oficialii palestinieni din domeniul sanatatii, avertizand ca bilantul ar putea creste, scrie stirileprotv.ro

Atacurile care au inceput cu cateva ore inainte de miezul noptii au continuat si in ziua de Craciun, relateaza The Guardian.

Printre victimele din tabara Maghazi, situata la est de Deir al-Balah, se numara cel putin 12 femei si sapte copii, potrivit primelor cifre ale spitalelor, publicate duminica seara tarziu.

"Am fost cu totii vizati", a declarat Ahmad Turokmani, care a pierdut mai multi membri ai familiei, inclusiv pe fiica si nepotul sau. "Oricum, nu exista niciun loc sigur in Gaza", a declarat el pentru Associated Press.

Purtatorul de cuvant al Ministerului palestinian al Sanatatii, Ashraf al-Qidra, a declarat ca bilantul mortilor probabil va creste. "Ceea ce se intampla in tabara Maghazi este un masacru care se comite intr-o zona rezidentiala aglomerata", a declarat el pentru Reuters.

Armata israeliana a declarat ca analizeaza incidentul.

"In ciuda provocarilor pe care le reprezinta teroristii Hamas care opereaza in zonele civile din Gaza, IDF se angajeaza sa respecte dreptul international, inclusiv sa ia masuri fezabile pentru a minimiza daunele provocate civililor", a declarat un purtator de cuvant al Fortelor de Aparare ale Israelului.

Hamas a emis un comunicat in care a calificat atacul aerian drept "un masacru oribil" si a spus ca este "o noua crima de razboi".

Tabara a mai suferit atacuri anterioare, inclusiv unul in noiembrie, cand Ministerul Sanatatii din Gaza a declarat ca peste 30 de persoane au fost ucise.