Presedintele rus Vladimir Putin isi exprima cele mai profunde condoleante pentru moartea fostului lider sovietic Mihail Gorbaciov, a declarat Kremlinul.
Ultimul lider al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, a murit la varsta de 91 de ani, a anuntat marti Spitalul Clinic Central din Moscova.
"Vladimir Putin isi exprima cele mai profunde condoleante pentru moartea lui Mihail Gorbaciov. In cursul diminetii, el va trimite o telegrama cu condoleante rudelor si prietenilor", a declarat purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit agentiei de presa de stat ruseasca TASS.
Mihail Gorbaciov, primul si ultimul presedinte al Uniunii Sovietice, a murit marti, la varsta de 91 de ani, dupa o boala grava si prelungita, a anuntat Spitalul Clinic Central.
Vladimir Putin, in calitate de presedinte rus, s-a intalnit de mai multe ori cu Gorbaciov. Ultima data, el l-a primit pe fostul lider sovietic la Novo-Ogaryovo, in martie 2006, la o zi dupa ce politicianul a implinit 75 de ani.
Vladimir Putin, felicitari anuale catre Mihail Gorbaciov
Presedintele Putin i-a trimis lui Gorbaciov felicitarile anuale de ziua de nastere pe 2 martie. In acest an, liderul rus a remarcat in telegrama sa viata bogata si inalta autoritate a fostului sef al URSS si a subliniat contributia sa la implementarea proiectelor sociale, caritabile si educationale si la dezvoltarea cooperarii umanitare internationale.
Cu un an mai devreme, cand Gorbaciov isi sarbatorea cea de-a 90-a aniversare, Putin a subliniat in telegrama sa de felicitare adresata primului si ultimului presedinte al URSS ca politicianul a fost "considerat ca facand parte din constelatia de oameni straluciti si remarcabili si de oameni de stat preeminenti ai timpului nostru, care au avut un efect major asupra istoriei nationale si globale".
Munca vietii lui Mihail Gorbaciov, „distrusa” de Vladimir Putin
In luna iulie, unul dintre apropiatii lui Mihail Gorbaciov, jurnalistul Alexei Venediktov, a afirmat ca ultimul lider sovietic este consternat ca isi vede munca vietii sale „distrusa” de Vladimir Putin in timp ce Rusia se adanceste in autoritarism.
”Pot sa va spun ca este suparat. Desigur, intelege ca asta a fost munca lui de-o viata. Libertatile (in Rusia) au fost aduse de Gorbaciov. A uitat toata lumea cine a dat libertate Bisericii Ortodoxe din Rusia? Cine a fost? Mihail Sergheevici Gorbaciov. Libertatea presei, prima lege a presei cine a facut-o? Mihail Sergheevici Gorbaciov. Proprietate privata? Mihail Sergheevici Gorbaciov”.
In timp ce vorbea, a facut un semn aratand ca totul a fost distrus.
„Deci, ce ar putea sa spuna Gorbaciov acum?”, a continuat Venediktov.
Von der Leyen: „El a deschis calea catre o Europa libera”
Presedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, i-a adus un omagiu lui Mihail Gorbaciov salutand "un lider demn de incredere si respectat". Ultimul lider al Uniunii Sovietice "a jucat un rol crucial in incheierea Razboiului Rece si in caderea Cortinei de Fier. El a deschis calea catre o Europa libera. Este o mostenire pe care nu o vom uita. RIP. Mihail Gorbaciov", a scris von der Leyen pe Twitter.
Secretarul general al ONU Antonio Guterres si-a exprimat "profunda tristete" dupa moartea lui Mihail Gorbaciov, aducand un omagiu "unui om de stat unic, care a schimbat cursul istoriei"."A facut mai mult decat oricine altcineva pentru a provoca in mod pasnic sfarsitul Razboiului Rece", a adaugat Antonio Guterres intr-un comunicat de presa, in care mai spune ca "lumea a pierdut un mare lider mondial, dedicat multilateralismului si aparator neobosit al pacii".
Omagii aduse si de Macron si Boris Johnson
Premierul britanic Boris Johnson a salutat "curajul si integritatea" ultimului lider al URSS, spunand ca "angajamentul sau neobosit" a fost un "exemplu" in contextul invaziei ruse din Ucraina."Sunt intristat sa aflu de moartea lui Gorbaciov. Intotdeauna am admirat curajul si integritatea de care a dat dovada pentru a pune capat Razboiului Rece", a scris Boris Johnson pe Twitter."In momentul agresiunii lui (Vladimir) Putin in Ucraina, angajamentul sau neobosit de a deschide societatea sovietica ramane un exemplu pentru noi toti".
Presedintele francez Emmanuel Macron a adus miercuri un omagiu lui Mihail Gorbaciov, multumindu-i pentru "angajamentul sau fata de pacea in Europa". Macron a salutat intr-o postare pe Twitter amintirea unui "om al pacii, ale carui alegeri au deschis o cale catre libertate pentru rusi". Angajamentul sau pentru pacea in Europa a schimbat istoria noastra comuna".
Joe Biden, despre Gorbaciov: „Un lider rar”
Presedintele american Joe Biden i-a adus un omagiu, numindu-l un "lider rar". Actiunile sale au fost cele ale unui lider cu suficienta "imaginatie pentru a vedea ca un alt viitor este posibil si curajul de a-si risca intreaga cariera pentru a-l atinge. Rezultatul a fost o lume mai sigura si mai multa libertate pentru milioane de persoane"."In calitate de lider al URSS, a colaborat cu presedintele Ronald Reagan pentru a reduce arsenalele nucleare ale celor doua tari, spre marea usurare a oamenilor din intreaga lume care se rugau pentru incetarea cursei inarmarii nucleare. Dupa zeci de ani de represiune politica brutala, el a adoptat reforme democratice", a spus Joe Biden intr-un comunicat. Si Fundatia Reagan a deplans pe Twitter pierderea politicianului rus,"care a fost candva un oponent politic al lui Ronald Reagan si care a sfarsit, in cele din urma, prin a-i deveni un prieten".