Mihail Gorbaciov, devenit un simbol al libertatii si democratiei in Occident in anii care au urmat caderii Uniunii Sovietice, inca trezeste amintiri dureroase in Ucraina datorita actiunilor sale ce au urmat dezastrului nuclear de la Cernobil, cand a ordonat tinerea secreta a celui mai grav accident nuclear din istorie.
O ancheta a parlamentului ucrainean desfasurata imediat dupa castigarea independentei i-a acuzat liderii comunisti de la acea vreme, inclusiv pe Gorbaciov, de o musamalizare criminala a accidentului care a provocat mii de morti.
Confruntati cu cel mai grav accident nuclear din istorie in aprilie 1986, autoritatile sovietice au reactionat cu „o minciuna totala, falsitati, musamalizari si tainure”, a acuzat presedintele comisiei Volodimir Yavorivski. El a catalogat actiunile autoritatilor drept o „crima a sistemului comunist”.
Raportul devastator al Comisiei, prezentat parlamentului ucrainean in decembrie 1991, a fost plin de detalii tulburatoare ale cruzimii si cinismului care a caracterizat cele mai inalte niveluri ale conducerii sovietice.
In Pripeat, orasul cu o populatie de aproape 50.000 de locuitori construit anume pentru muncitorii de la centrala nucleara, seful de partid a ordonat ca nuntile sa mearga inainte in ziua accidentului pentru a-i convinge pe oameni ca nimic nu este in neregula, in pofida emisiilor radioactive.
Probabil cel mai grav, comisia parlamentara a concluzionat dupa ce a obtinut documente pe care Partidul Comunist Ucrainean le-a tinut secrete ca „toata lumea din esaloanele superioare ale puterii stia totul” inca de la ora 13:00 a zilei de 26 aprilie 1986, la mai putin de 12 ore dupa explozia care a distrus reactorul nr. 4 de la Cernobil.
„Pe 26 aprilie conducerea partidului avea informatii secrete despre distrugerea zonei active a reactorului, eliberarea de particule radioactive in aer si pericolele la adresa sanatatii a zeci de mii de oameni”, afirma Yavorivski.
„Aceste informatii nu au fost prezentate oamenilor. Mai mult, a existat o dezinformare criminala care a dus la expunerea la radiatii a sute de mii de oameni in Ucraina”, adauga acesta.

„Glasnostul” lui Mihail Gorbaciov nu s-a aplicat si dezastrului de la Cernobil
Timp de ani de zile oficialii de la Moscova au pretins ca au fost victime ale dezinformarii la fel ca aproape toata lumea, acuzand autoritatile ucrainene ca le-au inselat cu privire la amploarea dezastrului.
Raportul intocmit de parlamentul ucrainean afirma insa ca liderii de la Kremlin au fost rapid informati despre gravitatea evenimentelor si au reactionat nu in conformitate cu noua politica de transparenta „glasnost” a lui Gorbaciov, ci cu „o ideologie a minciunii de stat”.
„Intregul esalon superior a primit informatii de incredere, de la Gorbaciov la cei care au transmis mesajele”, afirma Yavorivski in 1991. Insa Gorbaciov a rupt tacerea abia pe 14 mai, cand a informat natiunea sovietica despre catastrofa.
„De indata ce am primit informatii de incredere, acestea au fost prezentate poporului sovietic. Astazi putem spune ca, multumita masurilor eficace luate, ce este mai rau este in spatele nostru”, afirma el la 18 zile dupa explozia reactorului 4.
Dupa cum probabil multi stiu si din extrem de popularul serial „Cernobil” difuzat de HBO in 2019, lucrurile nu au stat chiar asa.
Yavorivski a catalogat afirmatiile respective ale lui Gorbaciov drept dezinformari „de proportii aproape mefistolice”.
„Dupa estimarile Sindicatului Cernobil, deja pierdusem 7.000 de oameni 'arsi' de Cerobil, zeci de mii de copii au hiperplazie a glandei tiroide, numarul de nou-nascuti cu defecte genetice a crescut, exista o crestere a leucemiei in randul copiilor”, concluziona comisia parlamentului ucrainean, care l-a numit pe Gorbaciov drept unul dintre cei direct responsabili.

Actiunile lui Gorbaciov inca trezesc amintiri dureroase in Ucraina
Pe 30 aprilie, Anatoli Kasianenko, cel mai inalt oficial responsabil de sanatatea publica din Ucraina, a trimis un raport alarmant Consiliului de Ministri de la Moscova care afirma ca in Kiev, oras aflat la aproximativ 128 de kiloemtri sud de Cernobil, a fost detectata o „crestere servera a nivelului de radiatii gama”.
Kasianenko a cerut ca locuitorii Kievului si din zonele invecinate sa fie avertizati despre pericol.
Insa in exact aceeasi zi, Biroul Politic al Partidului Comunist Ucrainean a ordonat ca festivitatile programate pentru 1 mai de Ziua Muncitorilor sa aiba loc asa cum a fost planificat.
Rezultatul a fost unul dintre cele mai tulburatoare si inumane evenimente ale tragediei. In pofida datelor incontestabile despre pericolul ca radiatiile sa fie transportate de vant deasupra Kievului, autoritatile comuniste au ordonat ca scolarii sa fie scosi la defilare in piata principala din Kiev pentru a demonstra lumii ca totul este in regula in Ucraina.
Grigori Revenko, conducatorul aparatului de stat comunist din Kiev in aprilie 1986, a fost ulterior chemat la Moscova si numit de Gorbaciov sef al cancelariei sale.
Aceste evenimente nu au fost uitate in Ucraina, dupa cum arata o postare facuta miercuri de jurnalistul Danilo Mokrik care aminteste ca „Gorbaciov i-a facut pe peste 100.000 de oameni cu copii sa defileze in Kievul iradiat pe 1 mai 1986 in timp ce tinea dezastrul de la Cernobil secret. Asta in cazul in care aveti cumva inclinatii sa va simtiti nostalgici in legatura cu moartea sa”.
Andrii Melnik, ambasadorul Ucrainei in Germania, a raspuns la postarea acestuia, afirmand ca „sotia mea a fost unul dintre acei bieti copii. Deci nu imi pare rau deloc ca a murit”.
Multi altii au exprimat puncte de vedere asemanatoare.

Cum a raspuns Gorbaciov acuzatiilor privind dezastrul de la Cernobil
Intr-un mesaj publicat pe site-ul sau personal in 2006, la comemorarea a 20 de ani de la dezastrul nuclear, Gorbaciov afirma ca Biroul Politic al Partidului Comunist s-a intalnit chiar in dimineata zilei de 26 aprilie pentru a discuta situatia si ca a infiintat o comisie guvernamentala care sa o gestioneze.
„Biroul Politic nu a avut imediat datele adecvate si informatii complete care sa reflecte situatia de dupa explozie. Cu toate acestea, a existat un consens general in Biroul Politic ca ar trebui sa transmitem public informatiile dupa ce le primim. Acesta ar fi fost spiritul glasnost care deja era stabilit in Uniunea Sovietica”, a scris el.
„Prin urmare, afirmatiile ca Biroul Politic ar fi ascuns informatii despre dezastru este departe de adevar”, sublinia Mihal Gorbaciov, dand exemplu ca, atunci cand comisia guvernamentala a vizitat scena dezastrului si a stat peste noapte intr-o localitate din apropiere, toti membrii ei au consumat apa si mancare locala si au facut inspectii fara echipamente de protectie, lucruri care nu s-ar fi intamplat daca stiau ce se intampla.
„De fapt, nimeni nu stia adevarul si de aceea toate tentativele noastre de a primi informatii despre amploarea adevarata a catastrofei au fost in zadar. Am crezut initial ca impactul principal al exploziei va fi in Ucraina dar Belarusul, aflat la nord-vest, a fost lovit si mai grav, iar apoi Polonia si Suedia au suferit consecintele”, mai spunea fostul lider sovietic.
„Bineinteles, lumea a aflat prima data despre dezastrul de la Cernobil de la oamenii de stiinta suedezi, ceea ce a creat impresia ca noi ascundeam ceva. Dar adevarul este ca nu aveam nimic de ascuns intrucat pur si simplu nu am avut informatii (...)”, mai nota Mihail Gorbaciov.


