Romania da in clocot. Contestata in strada de zeci de mii de oameni, ordonanta de urgenta ce aduce modificari codului penal a fost adoptata aseara in unanimitate de Guvernul roman. Aceasta prevede ca cei care emit acte normative nu pot fi trasi la raspundere pentru abuz in serviciu. Furiosi, oamenii au iesit cu miile la Bucuresti, dar si in alte mari orase ale tarii. Protestele au continuat si astazi. Presedintele Klaus Iohannis a criticat dur actiunea Guvernului, care este vazuta cu ingrijorare si de catre Comisia Europeana.


Peste 15 mii de oameni au blocat aseara centrul Bucurestiului. La un moment dat, cateva persoane au incercat sa intre in curtea Palatului Victoria, insa au fost opriti de politisti, care au folosit gaze lacrimogene. Cand au aflat vestea, oamenii au iesit revoltati in strada. De la cateva zeci initial, s-a ajuns la cateva mii.

Oamenii au protestat in fata Guvernului pentru ca au aflat ca ordonantele de urgenta au fost adoptate, pe ascuns, dupa cum spun ei, iar la scurt timp au fost publicate in Monitorul Oficial. Manifestatiile au durat pana noaptea tarziu.

Ana MARIA BARBU, CORESPONDENT PRO-TV: “Este ora doua si jumatate....”

Romanii s-au mobilizat si in alte mari orase. La Cluj-Napoca, Sibiu, Brasov, Iasi sau Timisoara strazile au fost blocate de zeci de mii de oameni. Toti au fost uniti de acelasi motiv.

Ordonanta de urgenta care a fost adoptata aseara de Guvern exclude inculparea pentru abuz in serviciu pentru emiterea si adoptarea de acte normative. Cu alte cuvinte, autoritatile nu pot fi trase la raspundere pentru actele normative pe care le emit.

“-De ce ati ales sa faceti acest lucru seara?”

Florin IORDACHE, MINISTRUL JUSTITIEI: “Oportunitatea o stabileste Guvernul..”

Totodata, conform noii legi, perioada de executare a pedepselor a scazut semnificativ. Daca inainte cel condamnat primea intre 2 si 7 ani de detentie, acum abuzul in serviciu va fi pedepsit cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu o amenda. 

Florin IORDACHE, MINISTRUL JUSTITIEI: “Legile in aceasta tara le face fie Guvernul, fie Parlamentul...”

Principalul argument care a stat la baza deciziei luate aseara de Guvernul roman a fost ca inchisorile sunt supra-aglomerate. Presa romana scrie ca lista celor care vor beneficia de pe urma acestei modificari este lunga, de la persoane care au avut sau inca detin functii importante in stat si pana la fosti sau actuali politicieni.

Modificarile din codul penal a fost criticat dur de presedintele Klaus Iohannis, care a spus ca este inadmisil ceea ce s-a intamplat. Iar deputatii din partidele de opozitie strang semnaturi pentru depunerea motiunii de cenzura impotriva Guvernului.

Si liderii europeni sunt in aceste momente cu ochii pe Romania. Presedintele Comisiei Europene a avertizat Guvernul sa nu submineze lupta impotriva coruptiei si a anuntat ca va examina ordonantele de urgenta privind Codul Penal.