Mii de persoane au defilat sambata la Paris, pe o vreme friguroasa, impotriva reformei pensiilor, raspunzand la apelul unor organizatii de tineret, dar si al partidului de opozitie ‘Franta nesupusa’ (‘La France insoumise, LFI, stanga radicala), relateaza g4media.ro.

‘Rezistenta!’, ‘Suntem aici, chiar daca Macron nu o vrea’, au lansat manifestantii. Cortegiul, condus de tineri, dar adunand toate generatiile, a marsaluit intre pietele Bastiliei si Natiunii, fara incidente notabile.

Proiectul de lege ce prevede in special cresterea varstei de pensionare de la 62 la 64 de ani urmeaza sa fie prezentat luni in Consiliul de ministri. El se loveste un front sindical unit si, dupa cum arata sondajele, de o larga ostilitate a opiniei publice.

Sambata, participarea la protest a fost totusi mult sub cea de joi, cand s-au mobilizat intre un milion si doua milioane de manifestanti in toata Franta.

Revendicand o participare de circa 150.000 de persoane, organizatorii de la Paris se pot lauda insa ca si-au atins obiectivul de a intretine flacara protestului. Alte surse vorbesc despre o participare de 12.000-14.000 de persoane.

Prezent in multime, Jean-Luc Melenchon, liderul LFI, i-a transmis lui Emmanuel Macron : ‘Fiti blestemat pentru ca vreti sa transformati toata existenta noastra in marfa’.

Acest test politic pentru presedintele Macron intervine intr-un context economic si social tensionat, francezii suportand efectele unei inflatii puternice, de 5,2% in medie in 2022.