Un militar a murit, vineri, dupa ce ar fi fost strivit de un tanc, in timpul unui exercitiu in Poligonul Smardan. Premierul Nicolae Ciuca a transmis condoleante familiei.

Incidentul a avut loc vineri in timpul unui exercitiu tactic de nivel pluton la care participau doar militari romani.

  • Premierul Nicolae-Ionel Ciuca: „Sunt alaturi de familia militarului care si-a pierdut viata la Smardan, pe timpul activitatii de instruire cu tancurile. Din pacate, o activitate de instruire de rutina s-a transformat intr-o tragedie. Un om tanar, de 36 de ani, si-a pierdut viata la datorie. Transmit condoleante familiei indurerate! Dumnezeu sa il odihneasca!”

Cum s-ar fi produs accidentul cu tancul din poligonul Smardan

Ministerul Apararii anunta ca militarul coordona manevrele in vederea inceperii deplasarii unui tanc, moment in care a fost prins intre tancul aflat in miscare si una dintre laturile amplasamentului in care se gasea masina de lupta.

„Conform procedurilor, a fost apelat Serviciul Unic de Urgenta 112, iar un echipaj medical al SMURD s-a deplasat la fata locului. Din pacate, leziunile militarului au fost incompatibile cu viata”, anunta MApN.

  • Cine este militarul care a murit in Poligonul Smardan dupa ce a fost calcat de un tanc

„In acest moment, Politia Judiciara Galati efectueaza cercetari la fata locului, a fost instiintat Parchetul Militar Iasi, iar la nivelul unitatii a fost numita o comisie condusa de seful de stat major pentru cercetarea administrativa a imprejurarilor producerii evenimentului”, transmite MApN.

 

Sursa: