În mijlocul dezastrului lăsat în urmă de cutremurele devastatoare din nordul Venezuelei, o rază de speranță a emoționat o lume întreagă. După 32 de ore, un bebeluș de 18 zile a fost scos în viață de sub dărâmături, după ore de căutări disperate. Bilanțul celor care au pierit în cutremurele din Venezuela a ajuns la aproape 1.500 de persoane. Oamenii continuă căutările contracronometru în speranța că-i vor găsi încă în viață, sub mormanele de dărămături, pe cei dați dispăruți. În weekend, 33 de supraviețuitori au fost scoși dintre ruine.
Momentul salvării bebelușului de 18 zile la 3 zile de la cutremu a fost întâmpinat cu aplauze și lacrimi de echipele de intervenție și de cei care urmăreau cu sufletul la gură operațiunea. Momentul reîntâlnirii cu tatăl lui a făcut înconjorul lumii.
Miracolul nu s-a oprit aici. La aproximativ 90 de minute după salvarea bebelușului, echipele de intervenție au reușit să o găsească în viață și pe mama lui. Fiecare operaţiune încheiată cu succes este sărbătorită ca o victorie.
46 de mii de persoane sunt în continuare date dispărute, după cele 2 cutremure uriașe care au lovit Venezuela. Dar momentele în care supraviețuitorii sunt scoși de sub mormanele imense de moloz le mai dau o fărâmă de speranță.
Doi copii de 11 ani au fost salvați separat. Întâi, un băiat pe nume Moise a fost scos de sub trei metri de ruine. Când a ajuns la suprafață, salvatorii i-au acoperit ochii pentru a-l proteja de soare. După câteva ore, președinta Delcy Rodriguez a postat imagini de la recuperarea celuilalt băiat.
Situația devine tot mai critică, în condițiile în care Serviciul Geologic al Statelor Unite estimează că există o foarte mare posibilitate ca în această săptămână să se producă replici ale seismului cu magnitudini de peste 5 grade.
StandUp Stefano POZZEBON CORESPONDENT CNN: „Salvatorii încearcă să comunice cu cei prinși acolo prin sunete și totul se desfășoară ca o cursă contra cronometru, dar este o cursă ce se duce într-o tăcere absolută. Nimeni nu îndrăznește să vorbească. Nimeni nu îndrăznește să strige, pentru că orice sunet (venit de sub ruine) ar putea însemna o viață salvată.”
„Există și un lift, nu-i așa?
Da, lângă scări.”
Stefano POZZEBON, CORESPONDENT CNN: „Căutările au loc în timp ce rudele celor blocați înăuntru și alți supraviețuitori stau aici nemișcați și așteaptă. Este o situație sfâșietoare pentru cineva cum este acest bărbat al cărui fiu de șapte ani prins sub dărâmături.”
Acest tată spune că n-a mai închis un ochi de miercuri, de când au avut loc cele două mari cutremure. Băiețelul lui era acasă cu bunica. Acum stă și așteaptă lângă ruinele locuinței și crede cu tărie într-o minune.
Pe de altă parte, sunt supraviețuitori care spun că au auzit nenumărate strigăte de ajutor sub dărămături. Dar le este imposibil să ajungă la ei din cauza bucăților mari de beton sub care sunt îngropați și pentru care ar fi nevoie de utilaje speciale pentru a le ridica. Dar astfel de mașinării lipsesc în cea mai mare parte. Iar oamenii sunt tot mai furioși pe auotrități, pe care le acuză că au intervenit târziu și ineficient.
Olga GUERIN, CORESPONDENT BBC „Când am ajuns aici dimineață, chiar înainte de răsăritul soarelui, ne așteptam să găsim echipajele de salvare în plină misiune. Dar tot ce am găsit când am ajuns au fost localnici care au făcut tot ce le-a stat în putin în ultimele zile și nopți, au stat aici în stradă și au încercat să mute din mormanul de moloz de cele mai multe ori doar cu mâinile goale. Așa că trăiesc cu un sentiment că autoritățile i-au lăsat baltă.”
Între timp, echipaje din țări precum Italia, Franța și mai ales Statele Unite au ajuns la Caracas pentru a da o mână de ajutor în căutarea supraviețuitorilor.

