Misiunea NATO din Kosovo (KFOR) a anuntat ca este ”pregatita sa intervina daca stabilitatea este amenintata” in nordul tarii, unde au fost observate tensiuni in ultimele ore, relateaza AFP.
”Misiunea noastra se concentreaza pe deplin pe punerea in aplicare zi de zi a mandatului sau ONU de a asigura un mediu sigur si securizat, precum si libertatea de miscare pentru toti locuitorii din Kosovo”, precizeaza documentul, fiind o ”situatie generala de securitate tensionata” in municipiile din nordul tarii.
Politia din Kosovo a anuntat ca duminica a fost supusa focului in nordul tarii, unde au fost ridicate baricade pe drumurile care duc in Serbia, in semn de protest fata de politica guvernului de frontiera. Nu au existat raniti, a precizat politia intr-un comunicat.
Ambele treceri au fost inchise circulatiei.
Duminica seara, sute de sarbi kosovari au adus camioane, cisterne si alte vehicule grele pe drumurile care duc la punctele de trecere ale frontierei dintre Kosovo si Serbia, Jarinje si Brnjak, potrivit unui jurnalist AFP noteaza si News.ro.
Demonstrantii s-au adunat apoi in jurul baricadelor, cu intentia de a petrece noaptea acolo. Sirenele de raid aerian au sunat timp de mai bine de trei ore in oraselul Mitrovita de Nord, unde locuiesc cu precadere sarbi.
Guvernul kosovar a decis sa amane cu o luna intrarea in vigoare a noilor reguli la frontiera cu Serbia care au provocat aceste tensiuni.
Amanarea a fost anuntata intr-un comunicat al guvernului la finalul unei intalniri cu ambasadorul Statelor Unite in Kosovo, Jeffrey Honevier.
Noile reguli, care urmau sa intre in vigoare luni, prevad ca orice persoana care intra in Kosovo cu o carte de identitate sarba va trebui sa o inlocuiasca cu un document temporar pe durata sederii in tara.
Pe de alta parte, sarbii kosovari ale caror vehicule poarta placute de inmatriculare emise in Serbia vor trebui sa le inlocuiasca cu placutele Republicii Kosovo in termen de doua luni.
Tensiunile dintre cele doua tari sunt acum la cel mai inalt nivel din ultimii ani, iar pacea fragila din Kosovo este mentinuta de o misiune NATO, care are 3.770 de soldati pe teren. Casti Albastre italiene au fost vazute duminica in Mitrovita si in imprejurimi. Cele doua tari s-au angajat intr-un dialog intermediat de Uniunea Europeana in 2013 pentru a incerca sa rezolve problemele ramase, dar au fost inregistrate putine progrese.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


