Moldovenii, rusii si ucrainenii au luat cu asalt partiile din Romania. Cum acestia sarbatoresc atat Craciunul cat si Revelionul pe stil vechi, hotelierii din tara vecina le-au pregatit sejururi atractive cu mese pline de bucate si programe distractive.
Poiana Brasov s-a aglomerat mai ceva ca saptamana trecuta, dupa ce au sosit zeci de autocare cu turisti din est. N-a durat mult si s-au format si cozile la centrele de inchiriat, la teleschi si chiar la banci.
"Vrem sa schimbam bani. E multa lume si nu imi place deloc. O sa asteptam mult si noi vrem sa schiem", spune un turist din Ucraina.
"In Rusia nu e zapada, asa ca am venit aici. Este coada cam lunga", spune o turista din Rusia.
In statiunile de la munte moldoveni sunt multi. Acestia profita de zapada proaspat asternuta.
"Am venit aici pentru prima data si imi place: sunt fete frumoase, atmosfera e super", este fericit un tanar.
Monitorii de schi care vorbesc limba rusa sunt cei mai solicitati in aceasta perioada.
Iulia Teodora FLOREA, MONITOR DE SCHI: "Rusa am invat-o in facultate: am facut rusa-franceza. Dar nu m-as fi gandit ca o sa imi foloseasca la schi, ca monitor si chiar sa castig bani din acest lucru."
Emil FARCASANU, MANAGER SCOALA DE SCHI: "Probabil ca s-a dus vestea ca statiunea este OK si avem partii OK, iar un alt motiv este ca multi dintre ei mergeau in aceasta perioada in zone cu soare, gen Egipt si acum nu mai merg."
Turistii moldoveni, dar si cei rusi raman in Romania cel putin pana la sfarsitul saptamanii, iar maine seara vor sarbatori Ajunul Craciunului pe stil vechi.

