Incident înfricoșător, la New York. Un zgârie-nori în pline lucrări de reconversie a fost evacuat după ce două dintre coloanele sale s-au deformat, iar cărămizi au căzut pe strada de dedesubt în timpul orei de vârf. Clădirea a început să se clatine și a fost considerată instabilă, având risc de surpare. Așa că autoritățile au decis să evacueze și alte clădiri din apropiere și să închidă străzile de jur. 
 

Un trecător a anunțat la numărul de urgență că dintr-o clădire de 37 de etaje de pe strada 42, din New York, cad cărămizi. Pompierii care au intervenit la fața locului au constatat că două coloane s-au deformat la etajele 21 și 22. Au fost identificate de asemenea numeroase fisuri și tasări ale planșeelor.

„Primim informații de pe șantier că două coloane structurale au cedat. Toate echipele specializate continuă intervenția, iar clădirea este evacuată în acest moment.”

Niciun muncitor nu a suferit răni. 

„Compania de construcție și-a contactat toți angajații. Toți au fost localizați teferi.”

Specialiștii au ajuns la concluzia că edificiul riscă să sufere o surpare devastatoare, așa că autoritățile au cerut evacuarea unor clădiri din jur, inclusiv a celei care găzduia consulatul Braziliei la New York. De asemenea, mai multe străzi au fost închise circulației. 

Lillian BONSIGNORE, COMISAR AL DEPARTAMENTULUI DE URBANISM: „Am început evacuarea clădirii și a zonelor înconjurătoare, stabilind un perimetru de siguranță în cazul unei prăbușiri.”

Au fost evacuați și mai mulți turiști străini cazați într-un hotel din apropiere, dar și sediul local al unei televiziuni. 

„A fost un dezastru. Oamenii ieșeau în fugă din hotel. A fost nebunie. Toată lumea era panicată. Mulți oameni erau speriați. Asta e situația. Suntem în New York și parcă în fiecare zi trăim câte ceva ieșit din comun.”

Edificiul situat lângă sediul ONU și Gara Grand Central datează din anii 70 și a găzduit mult timp sediul central al companiei Pfizer. Era în curs de transformare într-un bloc de apartamente de lux. 

După efectuarea inspecțiilor, muncitorii au primit permisiunea de a reintra în clădire pentru lucrări de consolidare a etajelor avariate.

Ahmed TIGANI, COMISAR AL DEPARTAMENTULUI DE URBANISM: „Am reușit să realizăm un plan și să aducem materialele necesare pentru stabilizarea etajelor afectate și intenționăm să extindem acest plan de stabilizare și în alte părți ale clădirii.”

Departamentul de urbanism al orașului a informat că, în momentul incidentului, echipele lucrau la adăugarea a 11 etaje deasupra unei secțiuni a clădirii care avea 22 de etaje. Proprietarul imobilului este vizat acum de o plângere penală sub acuzația că a efectuat lucrări de construcție care nu respectau planurile aprobate.