Cel puțin cinci persoane au murit, șase sunt date dispărute și alte 19 au fost rănite ușor, marți, 27 mai, în urma unei explozii puternice produse la o uzină chimică din estul Chinei. Deflagrația a avut loc în atelierul companiei Shandong Youdao Chemical, din orașul Gaomi, provincia Shandong, scrie libertatea.ro.

Explozia s-a produs puțin înainte de prânz și a ridicat pe cer nori groși de fum portocaliu și negru, vizibili de la mare distanță. Suflul deflagrației a aruncat resturi pe o distanță de peste un kilometru, iar ferestrele mai multor clădiri din apropiere au fost sparte. O amplă operațiune de salvare a fost lansată imediat după incident.

Miercuri dimineața, locuitorii din zonă evaluau pagubele și urmăreau direcția vântului, temându-se de un posibil pericol toxic. Deși din instalația avariată se ridică în continuare fum negru și gri, autoritățile locale nu au făcut publice rezultatele testelor privind calitatea aerului.

Conform site-ului companiei, uzina Shandong Youdao Chemical a fost înființată în august 2019, în parcul chimic Gaomi Renhe.

Fabrica dezvoltă și produce componente chimice folosite în industria pesticidelor și a medicamentelor. Aici lucrează peste 300 de persoane, iar suprafața totală a amplasamentului este de peste 47 de hectare.