Imaginile filmate joi la un liceu de langa Paris in care apar zeci de liceeni ingenunchiati cu mainile ridicate, in fata politstilor, au generat un nou trend printre "vestele galbene" si nu numai.

În solidaritate cu aceştia zeci de francezi s-au pus pe strazi în genunchi, atât liceeni, oameni simpli, cât şi manifestanţi din cadrul mişcarii vestele galbene, relateaza Le Figaro.

De când liceenii s-au alaturat protestului vestelor galbene, nemultumiti de reforma educatiei, au fost numeroase incidente asemanatoare.

În imaginile care au scandalizat opinia publica tinerii îngenunchiati apar cu fata la zid si mâinile aparent legate la spate. Scenele au fost filmate joi într-un orasel aflat la 50 de kilometri vest de centrul Parisului.

Imaginile, distribuite masiv pe retelele de socializare, au stârnit indignarea opiniei publice. “Tineretul francez, umilit”. ”Socant - în tara drepturilor omului”, sunt câteva dintre comentarii. Dar autoritatile le-au luat apararea politistilor de la cel mai înalt nivel.

Christophe Castaner, ministrul de Interne: “Imaginile cu tinerii arestati în aceasta comuna sunt greu de privit, aveti dreptate sa subliniati asta. Dar cred ca e important sa le plasam în context.”