Monument pentru eroii zilelor noastre. In Letonia a fost ridicata o statuie in cinstea cadrelor medicale, care lupta in prima linie cu coronavirusul. Monumentul de la Riga, care prezinta un medic cu masca si manusi, este primul de acest fel din lume. 

Satuia are 6 metri si a fost instalata in fata Muzeului de Arta din Riga. Ea infatiseaza o femeie medic, cu masca, manusi, botosi si un stetoscop la gat. Sculptorul spune ca monumentul este un omagiu adus tuturor medicilor din lume, care lupta cu pandemia.

Aigars BIKSE, SCULPTOR: ”Priveam stirile, priveam cum lupta medicii in Italia, cum dorm la podea in spitale, cum au rani pe fata de la purtarea mastilor ore in sir. Si mi-am zis ca eu ca artist trebuie sa spun ceva.”

Sculptorul spune ca intentionat a facut statuia atat de inalta deoarece cand esti bolnav, te simti mic si pui toata speranta in medici, care sunt adevarati eroi. Statuia a fost construita in 3 saptamani si este facuta din spuma usoara si plastic. Ea va ramane in fata muzeului pana se va termina pandemia, dupa asta se va decide unde va fi mutata. Letonia a inregistrat pana acum peste o mie de cazuri de coronavirus si 30 de decese. In ultimele zile nu a mai fost depistat niciun caz, iar in spitale au mai ramas doar 8 pacienti.