Anuntul a fost facut astazi dimineata la finalul negocierilor de la Berlin, care au durat toata noaptea. Un armistitiu intre trupele ucrainene si separatistii prorusi din regiunile Donetk si Lugansk a intrat in vigoare pe 15 februarie. Cu toate acestea, situatia ramane tensionata in regiune.
Cele peste patru ore de negocieri, gazduite de catre ministrul german de externe, s-au desfasurat pe fondul intensificarilor violentelor din zona separatista. Potrivit oficialuli german, discutiile au fost lungi, foarte intense, iar uneori foarte controversate. Cu toate astea, cei 4 ministri au ajuns la un acord care are menirea sa puna capat ostilitatilor.
Frank-Walter STEINMEIER, MINISTRUL GERMAN DE EXTERNE: ”Toata lumea stie ca vom avea un drum lung, însa vom face tot ceea ce putem pentru a continua procesul.”
Moscova si Kievul au cazut de acord sa retraga armamentul de calibru mai mic de pe linia frontului, intr-o incercare de a pune capat conflictului. Cei patru ministri au indemnat totodata la o consolidare a rolului misiunii observatorilor OSCE in zona de conflict.
Frank-Walter STEINMEIER, MINISTRUL GERMAN DE EXTERNE: "Acordul de la Minsk nu este doar un acord de încetare a focului. El are menirea de a gasi o solutie politica la criza din Ucraina."
Acordul indeamna, de asemenea, la organizarea unor alegeri locale in zonele ocupate de catre rebeli, la continuarea schimbului de prizonieri de razboi si la o imbunatatire a situatiei economice disperate din zona de conflict. Ministrii de Externe din cadrul G7 intentioneaza sa continue negocierile cu privire la criza ucraineana marti, in orasul german Lubeck. Lavrov nu va lua parte la intalnire, deoarece Rusia a fost exclusa din cadrul G8, dupa ce a anexat Peninsula ucraineana Crimeea anul trecut. In timp ce la Berlin se purtau discutii pentru pace, in estul Ucrainei nici vorba de liniste. In ultimele 24 de ore 6 soldati au murit, iar 12 au fost raniti, scrie presa ucraineana. Ambele parti se acuza reciproc de incalcari: ”Ieri, un grup de jurnalisti au venit sa faca un reportaj despre situatia de aici. Ei au fost insotiti de soldatii nostri. Au mers pâna în acel punct, unde si au fost atacati de trupele ucrainene. Cinci persoane au fost ranite.”
In orasul Harkov, unde in ultimele saptamani au fost auzite mai multe explozii, a avut loc un nou incident. Doua masini care apartineau unor voluntari au fost incendiate. Vecinii au chemat pompierii, care au reusit sa stinga rapid focul. Cine a incendiat masinile, nu se stie deocamdata. Tot in Harkov, autoritatile au retinut 11 indivizi care pregateau noi atentate in oras. La domiciliile acestora, au fost gasite armament, printre care bombe artizanale, pistoale, grenade si alte arme. Potrivit unui nou bilant al ONU, conflictul armat din estul Ucrainei s-a soldat cu peste 6100 de morti si 15.400 de raniti.

