Toti oamenii, poate mai putin Putin, au inteles ca regimul sau se apropie de sfarsit, scrie The Moscow Times. In Rusia, au loc discutii despre viitorul tarii ca si cand nici liderul de la Kremlin, nici sistemul sau nu ar mai exista. Intrebarea este: Cum se va prabusi regimul lui Putin, transmite digi24.ro.

Pentru o lunga perioada, lumea isi punea speranta in alegerile care vor pune la pamant guvernul, cu toate ca in Rusia nu au mai avut loc alegeri cu adevarat libere de cel putin 15 ani. Alti oameni au sperat ca putinii deputati independenti ramasi ar putea sa provoace schimbari in atmosfera politica si sociala a tarii. Niciunul dintre aceste scenarii nu este acum posibil. 

Kremlinul a facut imposibila situatia celor mai multi politicieni de opozitie, carora le-a interzis sa candideze din motive ridicole. Referendumul de modificare a constitutiei pentru ca Putin sa poata conduce Rusia la nesfarsit le-a aratat pana si celor mai optimisti dintre observatori ca regimului nu ii pasa de ceea ce cred ceilalti si ca, daca se pricepe la ceva, acel lucru este falsificarea rezultatelor electorale. 

Alegerile organizate sub regimul lui Putin nu pot fi decat o farsa.

Regimul de la Moscova nu are nicio sansa sa supravietuiasca fara sa schimbe ceva 

A mai existat si speranta (si, in acelasi timp, teama) ca regimul va ceda in urma unei revolutii, ca poate poporul isi va pierde in sfarsit rabdarea si va resturna guvernul si ca fortele de securitate nu vor indrazni sa se lupte cu sute de mii de protestatari. 

In schimb, evenimentele din ultimele noua luni ne-au aratat ca discutiile despre izbucnirea unei revolutii sunt pura fantezie. 

Putin este acum „la razboi” cu SUA si NATO, doua entitati pe care majoritatea rusilor le considera inamice. Oponentii lui Putin nu mai sunt vazuti ca fiind de partea poporului, ci de partea Statelor Unite si, astfel, nu se pot bucura de sprijinul populatiei.

Impreuna cu disponibilitatea regimului de a folosi forta impotriva poporului pe care il conduce, realitatea din Rusia face ca o revolutie sa fie imposibila in viitorul apropiat. 

In acelasi timp, regimul de la Moscova nu are nicio sansa sa supravietuiasca in aceasta formula. Lipsa unei cai de a obtine victoria, nu doar in Ucraina, ci si in general, absenta unei viziuni despre viitor, epuizarea resurselor morale si politice, incapacitatea de a exista in conditii de izolare totala si plecarea din tara a unui segment larg al populatiei fac ca schimbarile sa devina inevitabile. 

Ofensiva armatei ucrainene si sanctiunile internationale nu vor permite sistemului sa isi prelungeasca la infinit sfarsitul. 

Scenariul 1 este ingrozitor, scenariul 2 nu are nimic de-a face cu democratia 

Exista, fireste, posibilitatea unui razboi nuclear, dar lasand la o parte scenariile apocaliptice, exista doar doua scenarii oarecum realiste cu privire la sfarsitul regimului lui Putin: primul este ingrozitor, iar al doilea nu are mai nimic de-a face cu democratia, dar macar le ofera rusilor o sansa la un viitor mai bun. 

Primul scenariu este prabusirea rapida a guvernului rus. In esenta, guvernul este deja in declin: este clar ca pierde controlul, ordinele nu mai sunt urmate sau, in cazul mobilizarii, sunt urmate intr-un mod atat de neortodox incat consecintele negative depasesc cu mult rezultatele pozitive pentru regim. 

Cu toate acestea, contraofensiva ucraineana si problemele socioeconomice tot mai mari ar putea crea un efect de bulgare de zapada si toata stabilitatea ar putea sa se duca pe apa sambetei. 

Acest lucru s-a intamplat deja in ultimele zile ale Uniunii Sovietice, atunci cand Mihail Gorbaciov a emis decrete dupa decrete, pe care nimeni nu avea de gand sa le respecte si pe care nu avea nicio putere sa le puna in aplicare.

La vremea aceea existau institutii care au intervenit si au prevenit instaurarea haosului: organizatiile de partid ale numeroaselor republici rusesti si, in restul regiunilor, echipa lui Boris Eltin, si noile institutii care conduceau tarile baltice. Rusia contemporana nu are astfel de institutii. 

Acest lucru inseamna ca o prabusire rapida a regimului ar duce in mod inevitabil la o cursa care-pe-care: gruparile paramilitare ale diversilor lideri regionali se vor lupta pentru putere. 

Servitorii liderului de la Kremlin - „Bucatarul lui Putin”, Evgheni Prigojin, si presedintele Republicii Cecene, Ramzan Kadirov – ar intra imediat in lupta impreuna cu soldatii lor. Haosul s-ar raspandi si mai mult in momentul in care s-ar alatura luptelor pentru putere si structurile regionale conduse de generali si guvernatori ambitiosi care vor dori sa profite de situatie. 

Violenta si varsarea de sange ar ajunge la un nivel inimaginabil – ar fi un scenariu apocaliptic. 

O lovitura de stat nu trebuie neaparat sa se termine cu asasinarea lui Putin 

Un scenariu mai putin inspaimantator ar fi cel al unei „lovituri de stat”, care nu ar trebui neaparat sa includa un asasinat. Este posibil ca Putin sa fie dat jos de la putere sau convins sa renunte la tron. 

Anturajul lui intelege cu siguranta ca Putin a fortat tara si, mai ales, pe ei insisi sa o ia pe un drum fara iesire. 

Problema lor principala nu este cu Ucraina sau Rusia, ci este legata de abilitatea lor de a face pace cu Occidentul si cu deblocarea activelor si conturilor lor bancare. Anturajul lui Putin intelege ca atata timp cat Putin ramane la putere, nu vor putea niciodata sa faca asta.

Exista posibilitatea ca, in cazul unor pierderi militare majore in Ucraina, mai multi dintre consilierii cei mai apropiati ai lui Putin sa ii ofere o strategie de a iesi de pe scena politica. Probabil ca un personaj destul de neimportant, care este usor de manipulat, ar urma sa fie desemnat presedinte. 

Acest nou lider ar putea primi misiunea de a pune capat razboiului, de a accepta toate cerintele Occidentului si, astfel, de a „cumpara iertarea” membrilor cercului de incredere din jurul lui Putin. Intr-un astfel de scenariu, Vestul ar fi dispus sa coopereze, cel mai probabil, in incercarea de a evita izbucnirea celui de-al Treilea Razboi Mondial. 

De ce se teme Putin si cat de dispus ar fi sa renunte la tronul de la Kremlin 

Nu se cunoaste daca apropiatii lui Putin sunt destul de curajosi sa ii faca asa o propunere, intrucat liderul de la Kremlin s-a inconjurat de ani buni de zile de politruci fara coloana vertebrala. 

Nu stim nici daca Putin ar accepta o astfel de oferta, mai ales in conditiile in care fostul presedinte kazah, Nursultan Nazarbaev, care era convins ca va putea sa isi pastreze influenta politica atunci cand i-a predat stafeta prezidentiala lui Kassim-Jomart Tokaev – o persoana in care a avut incredere, a pierdut toata puterea in doar o saptamana de cand Tokaev si-a exprimat independenta. 

Acum, libertatea si viata lui Nazarbaev sunt complet in mainile lui Tokaev. 

Un exemplu inca si mai infricosator pentru Putin este cel al fostului presedinte iugoslav, Slobodan Milosevic, ai carui oameni l-au trimis la Haga ca sa fie judecat pentru crime de razboi si genocid. 

Orice persoana din cercul de apropiati ai lui Putin care are curajul sa ii propuna sa renunte la putere trebuie sa fie pregatit sa ia masurile necesare in cazul in care oferta este refuzata. Altfel, s-ar putea ca sansele de supravieturie ale Rusiei sa fie nule.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508. 

Sursa: