Inca un incident pentru compania Tarom. Un avion, care se indrepta spre Bucuresti a efectuat o aterizare de urgenta. Aparatul a decolat de pe aeroportul din Bruxelles si s-a intors inapoi dupa 20 de minute de zbor din cauza unei probleme tehnice aparute la unul dintre motoare.

Avionul a aterizat in siguranta, iar pasagerii au primit asistenta la sol si au zburat cu o alta cursa. Acum trei zile un avion al companiei Tarom a fost lovit pe aeroportul din Amsterdam de o masina de transport bagaje. La inceputul lunii mai, o pasare a intrat in motorul unui Boeing 737, la Madrid, iar saptamana trecuta o aeronava  a iesit de pe pista la Chisinau.