Tadeusz Giczan, un jurnalist bielorus si cercetator la Centrul de Analiza Politica Europeana, explica de ce declaratiile belicoase si anunturile facute recent de Alexandr Lukasenko si alti oficiali de la Minsk sunt de fapt adresate publicului occidental.
Giczan aminteste intr-o serie de postari facute pe pagina sa de Twitter ca primele trenuri cu trupe rusesti au inceput sa soseasca in Belarus dupa ce Lukasenko a anuntat lunea trecuta ca tara sa va desfasura o forta militara comuna cu Rusia, ministerul Apararii de la Minsk precizand ulterior ca 9.000 de militari rusi vor fi stationati la granita cu Ucraina.
Insa cercetatorul de la CEPA arata ca, judecand dupa fotografiile aparute cu trupele rusesti, in Belarus au ajuns recruti proaspat mobilizati dupa 21 septembrie, cand Vladimir Putin a decretat mobilizarea partiala in Rusia, si nu unitati regulate ale armatei ruse.
Giczan afirma de asemenea ca trenurile militare rusesti nu transporta echipamente grele in Belarus, ci doar camioane, rezervoare petroliere si masini de pasageri cu soldati.
In plus, acesta mai spune ca militarii rusi nu sunt dusi la granita cu Ucraina, cum s-a intamplat in februarie in timpul exercitiului militar folosit drept pretext de Moscova sa trimita unitati militare in Belarus, ci in baze de instruire din nordul tarii.
„Cu alte cuvinte, in acest stadiu suntem aproape siguri ca vorbim despre instruirea unor rezervisti rusi in Belarus, toate poligoanele rusesti fiind suprasolicitate”, afirma el.


