Donald Trump a declarat sambata ca nu are niciun interes sa se intoarca pe Twitter, chiar daca o majoritate (una redusa) a votat in favoarea readucerii fostului presedinte american intr-un sondaj organizat de noul proprietar Elon Musk, transmite Reuters.
Putin peste 15 milioane de utilizatori Twitter au votat in cadrul sondajului, 51,8% dintre acestia pronuntandu-se in favoarea repunerii in drepturi a lui Trump.
„Oamenii au decis. Trump va fi reinstalat", a scris Musk pe Twitter.
Contul de Twitter al lui Trump, care avea peste 88 de milioane de urmaritori inainte de a fi interzis pe 8 ianuarie 2021, a inceput sa acumuleze iar adepti si avea peste 9 milioane de followeri la ora redactarii acestui articol.
Trump nu a parut, insa, deloc entuziasmat de idee
„Nu vad niciun motiv pentru asta", a declarat fostul presedinte atunci cand a fost intrebat daca intentioneaza sa revina pe Twitter intr-un grup de discutii la reuniunea anuala de conducere a Coalitiei Republicanilor Evrei.
El a spus ca va ramane cu noua sa platforma Truth Social, aplicatia dezvoltata de startup-ul sau Trump Media & Technology Group (TMTG), despre care a spus ca are o implicare mai buna a utilizatorilor decat Twitter si ca se descurca "fenomenal de bine".
Trump, care si-a lansat marti candidatura pentru recastigarea Casei Albe in 2024, l-a laudat pe Musk si a spus ca l-a apreciat intotdeauna.
Dar Trump a mai spus ca Twitter sufera din cauza botilor, a conturilor false si ca problemele cu care se confrunta sunt „incredibile".
Fostul presedinte s-a implicat puternic in Truth Social
In cazul in care Trump s-ar intoarce totusi Twitter, miscarea ar ridica intrebari cu privire la angajamentul sau fata de Truth Social, care a fost lansat pe App Store de la Apple in februarie si pe Play Store de la Google in octombrie.
Trump are aproximativ 4,57 milioane de urmaritori pe Truth Social.
Truth Social a fost principala sursa de comunicare directa a lui Trump cu adeptii sai de cand a inceput sa posteze pe aplicatie in mod regulat in luna mai.
El a folosit Truth Social pentru a-si promova aliatii, pentru a-si critica adversarii si pentru a-si apara reputatia pe fondul unor diferite investigatii statale, federale si parlamentare.
Cu toate acestea, acordul sau cu compania lasa loc pentru ca Trump sa se angajeze pe scara larga pe alte platforme. Trump este obligat sa acorde Truth Social o exclusivitate de sase ore pentru orice postare - dar este liber sa posteze „mesaje politice, strangere de fonduri politice sau eforturi de a obtine voturi" pe orice site, in orice moment, potrivit unui document SEC din luna mai.


